AcasăNewsMarina militara rusa a deschis focul impotriva unei nave turcesti

Marina militara rusa a deschis focul impotriva unei nave turcesti

Acest nou incident va afecta si mai mult relatiile dintre Rusia si Turcia

Rusia a anuntat ca l-a convocat, ieri, pe atasatul militar al Turciei urmare a unui incident in Marea Egee, a informat ministerul rus al Apararii.

Acest nou incident va afecta si mai mult relatiile dintre Rusia si Turcia

Contratorpilorul rus Smetlivi a fost nevoit sa traga focuri de avertisment pentru a evita o coliziune cu o nava turceasca in Marea Egee. Urmare a acestui incident, ministerul rus al Apararii l-a convocat pentru explicatii pe atasatul militar al Turciei la Moscova, informeaza Sputnik. ”In data de 13 decembrie, echipajul navei rusesti Smetlivi, care se afla la 22 kilometri distanta de insula greceasca Lemnos, aflata in nordul Marii Egee, a evitat o coliziune cu un vas de pescuit turcesc”, se arata in comunicatul ministerului rus al Apararii. Oficialii rusi au informat ca echipajul de pe Smetlivi a ”utilizat arme de calibru usor” pentru a avertiza nava turceasca. Potrivit ministerului, o nava turceasca se apropia de Smetlivi fara a reactiona la ”semnale vizuale si fara a stabili un contact cu nava ruseasca”. La o distanta de 600 de metri, schipajul de pe Smetlivi ”a fost nevoit” sa deschida focul pentru a evita o coliziune. Urmare a acestei actiuni, nava turceasca (al carei nume nu a fost facut public) si-a schimbat imediat traseul insa in continuare ”nu a stabilit un contact cu echipajul rusesc”. In final, cele doua nave au trecut la o distanta de 540 de metri una de cealalta.

Avertisment ”brutal”

Reactia Moscovei nu a intarziat, avertizand Ankara cu privire la eventuale consecinte ale unor ”actiuni iresponsabile”. Ministerul rus al Apararii l-a prevenit pe atasatul militar turc de ”efecte nefaste” care pot fi provocate de actiunile ”iresponsabile” ale Turciei, urmare a incidentului din Marea Egee, potrivit serviciului de presa al ministerului. ”Diplomatul militar turc a avut de-a face cu un avertisment brutal cu privire la posibile consecinte nefaste ale actiunilor iresponsabile ale Ankarai fata de contingentul militar rusesc care lupta impotriva terorismului international”, se arata intr-un comunicat. Relatiile dintre Moscova si Ankara s-au degradat sever dupa ce un avion militar rusesc (Su-24) a fost doborat, in 24 noiembrie, de catre un aparat F-16 apartinand aviatiei turce, la granita cu Siria. Un atac pe care presedintele Vladimir Putin l-a calificat drept ”o lovitura pe la spate”. Rusia a raspuns adoptand o serie de masuri, in special economice, impotriva Turciei, care s-a aparat insistand ca aparatul rusesc i-a violat spatiul aerian.

author avatar
Tudor Borcea
302 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger