AcasăNewsMai intai clopote apoi alarme

Mai intai clopote apoi alarme

A fost si randul Romaniei sa fie lovita de o furtuna mai serioasa, in istoria meteo recenta a tarii. Fata de ceea ce a lasat in urma uraganul Irma, in SUA, vijelia din vestul tarii noastre, care e fruncea, e doar un sprit de vara, si ala trezit. Sa fim lucizi, daca Irma baleia Banatul sau orice zona carpato-danubiano-pontica, cu peste 300 km/h, dispaream de  pe harta ca o izmana rupta in centrifuga unei masini de spalat.

Sigur ca americanii au gasit solutii sa-si evacueze rezidentii din calea urgiei, ca altfel se lasa ca la Pearl Harbour, dar, na, dreptate au si primarii nostri: poi ce, ba, noi suntem americani? A, sigur, furtuna din Banat nu a durat zile, ca peste ocean, nici macar o ora. Parca vad onor autoritatile locale: sa nu fim carcotasi si sa nu iesim din context, facem eforturi, americanii au alt fus orar! In afara de doua cutremure majore, Romania a scapat de siluirea mamei natura, multa vreme. Natura,deseori nemiloasa pentru altii, a fost miloasa prin partea locului, unde si  poporenii s-au culcat pe-o ureche. Dupa episodul ”Banat storm” deranjeaza, ca dupa un carcalete, disponibilitatea (evident, provocata de  asa zisa media de stiri) autoritatilor la o logoree majoritar autojustificativa dar si a plasarii tragediei in responsabilitatea meteo-divina. Ce sa facem, nu ne punem cu taria cerurilor ! E drept, dar nici cu  taria capetelor nu ne e rusine. Faptul ca numai in ”tara lui Pulea”, cum  bine o definea odinioara Dumitru Dragomir, se putea intampla fatalitatea ca o poarta de fier, stampilata cu bun venit in Timisoara, sa se prebuseasca  peste o masina, omorand un tanar, este emblematic pentru ce inseamna viata in Romania in vremuri de furtuna. Zgandariti,  momiti ca pestii sau luati cu arcanul media, onor reprezentantii autoritatilor locale, premierul, specialistii meteo, Bucurestii, gura-casca politici, megiesi si sacagii, si-au potrivit gurile in bataia vantului, si-au sumes fustele colorate politic si au inceput, Doamne iarta-Ne, sa explice o realitate: noi, de cand ne-ati votat (politicienii), suntem mereu la post, dar te pui cu urgia naturii? Noi ( nu-i asa?) urmarim indeaproape efectelele incalzirii globale (si combatem vehement acuzatiile conform  carora jaful din paduri lasa vulnerabile intregi comunitati, sa spuna si Romsilva daca nu e asa) dar nu putem face minuni. Minuni sa faca  Arafat, ca de aia e sirian ( ma rog, palestinian). In privinta urgiei din Timis, sigur, se impune un restart al sistemelor de alarmare, de aia suntem aici, o recalibrare a vitezei de avertizare, a sirenelor, a aplicatiilor spartphone. Se impune orice, evident post factum, ca dupa Colectiv. Pariu ca de funeraliile victimelor ucise de obiectele deplasate de furtuna din Banat vor profita scarbos politicieni &co. Spre deosebire  de alte natii, Romania nu dispune de un raspuns eficient in fata urgiilor  naturii, cu tot efortul unor pompieri, militari, jandarmi samd.. Structurile urbane, nemaivorbind de cele rurale, sunt, iata, spulberate, odata lovite de o furtuna mai in adevaratul sens al cuvantului. Niste structuri aflate la mila vremurilor, adica a vremurilor de saracie, care nu fac buna casa cu protectia fata de fenomenele meteo extreme. Nu Timisoara, nu o zona a tarii, ci toata infrastructura se dovedeste a fi o caruta din surcele, lesne de rasturnat, care se clatina din osii, ireparabila. Ca bibelourile de odinioara in forma de schelete, ce erau atarnate de oglinda retrovizoare a Daciei 1300. In care multi nu se uitau si in ale caror tandari se amesteca, in accidente, bietul schelet numit Romania. Medical sau meteorologic, social sau juridic, surprinzator sau pe indelete, Romania a ajuns, din  punct de vedere al sigurantei, o tara de nelocuit, unde se aplica sfanta lege a lunglei: ai noroc, scapi. Nu? Ghinion, frate. De de sa sune alarmele, mai bine sa bata clopotele! Cati oameni  isi vor reevalua starea proprietatilor astfel incat sa faca o schimbare, in sensul consolidarii, fireste? Vor reevalua asigurarile? Vor  renova ce e macar de renovat, sau ce e macar de consolidat? Sau asteptam, cu smartphones de sute de euro in buzunar, o alta furtuna?

author avatar
Tudor Borcea
362 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger