AcasăNewsMAE reactioneaza dupa acoperirea emblemei Ambasadei Romaniei cu steagul secuiesc

MAE reactioneaza dupa acoperirea emblemei Ambasadei Romaniei cu steagul secuiesc

Vestea bună primită de apropiații unui ROMÂN care fusese RĂPIT în noiembrie anul trecut

Teodor Melescanu urmeaza sa aiba o discutie cu reprezentantul Diplomatiei ungare, pe fondul episodului aparut, recent, la sediul Ambasadei Romaniei la Budapesta, cand cativa activisti maghiari au pus peste emblema institutiei steagul secuiesc.

De altfel, pana sa afle explicatiile ambasadorului ungar, Ministerul roman de Externe si-a exprimat un punct de vedere pe marginea acestui incident, prin intermediul unui comunicat, in care se mentioneaza, negru pe alb, ca MAE „isi manifesta preocuparea fata de atitudinea provocatoare a Miscarii „Celor 64 de comitate” si condamna producerea unor astfel de incidente care au ca scop defaimarea simbolurilor nationale” si „considera ca savarsirea unor asemenea acte de catre anumite persoane sau organizatii, inclusiv cu programe revizioniste, este complet inacceptabila si contravine spiritului si prevederilor Conventiei de la Viena privind relatiile diplomatice”.

Totodata, dinspre institutia condusa de catre Teodor Melescanu se face si un apel adresat autoritatilor din Ungaria, acela „de a asigura inviolabilitatea si integritatea localurilor misiunii Romaniei si a personalului sau si, in acest scop, va avea o discutie cu ambasadorul Ungariei la Bucuresti”.

133 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger