Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » News » Macron, negociator intre SUA si Iran

Macron, negociator intre SUA si Iran

Autor:

Reconcilierea a doua parti ireconciliabile este obiectivul complex pe care-l urmareste presedintele francez in dosarul nuclear iranian. In timp ce Donald Trump critica acordul din 2015 si ameninta sa-l rupa, Macron militeaza pentru ”completarea” lui, estimand ca nu este ”suficient”.

 

macron 1 Macron, negociator intre SUA si Iran

In goana de a fi noul lider al Europei, presedintele francez se baga in seama cat poate

”Avem nevoie de acest acord semnat in 2015. Dar este el suficient? Nu, tinand cont de evolutia regionala si de presiunea crescuta pe care Iranul o exercita in regiune”, a declarat Macron, citand ”activitatea crescuta a Iranului pe plan balistic” si subliniind necesitatea de a ”putea reasigura tarile din regiune si SUA”.  Tarile din grupul P5+1 (China, Franta, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite plus Germania) au semnat in 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajeaza sa limiteze activitatile atomice in schimbul relaxarii sanctiunilor internationale. Administratia  Trump si Israelul contesta acordul. Potrivit lui Macron, activitatile balistice amintite necesita ”sanctiuni” dar si deschiderea de noi discutii, dupa 2025, cand vor expira primele restrictii privind activitatile nucleare ale Iranului. Partea franceza a insistat ca nu doreste o ”renegociere” a acordului ci o ”completare” a lui. ”O renegociere a acordului sau o modificare a lui” nu este necesara, a declarat sefa diplomatiei europene, Federica Mogherini, reunita impreuna cu partile semnatare ale acordului in marja Adunarii Generale a ONU. In timp ce Donald Trump trebuie sa se decida, luna viitoare, daca SUA vor rupe acordul semnat cu Iranul, secretarul american de stat Rex Tillerson s-a intalnit cu omologul sau iranian, Javad Zarif, estimand ca a avut cu acesta un schimb ”util” dar fara a oferi alte amanunte. Insa administratia Trump estimeaza ca ”asteptarile” unei stabilizari in Orientul Mijlociu dupa semnarea acordului cu Iranul au fost dezamagitoare. ”Din pacate, dupa acest acord nu am constatat ca regiunea a devenit mai stabila si mai pasnica”, a spus si Tillerson, evocand sustinerea iraniana acordata regimului din Siria, cyber atacuri si dezvoltarea unui program de rachete balistice de catre Teheran. ”Este o mare problema”, a spus Tillerson.



Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 25-11-2017
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!