AcasăNewsLiberalii au dat-o in bara si la CCR

Liberalii au dat-o in bara si la CCR

Curtea Constitutionala prezidata de Valer Dorneanu nu le-a dat liberalilor castig de cauza

Judecatorii CCR au respins, ieri, sesizarea depusa de PNL impotriva legii care abiliteaza Guvernul sa emita ordonante pe perioada vacantei parlamentare.

Curtea Constitutionala prezidata de Valer Dorneanu nu le-a dat liberalilor castig de cauza

Legea a fost adoptata saptamana trecuta de Parlamentul dominat de majoritatea PSD-ALDE si a fost reclamata imediat la CCR de opozitie. Liviu Dragnea s-a repliat pe loc si a convocat Parlamentul in sesiune extraordinara, facand astfel inutila legea. Chiar si asa, Dragnea a salutat decizia de ieri a CCR inainte de a tavali o data in plus PNL-ul, pe care l-a acuzat de ”blocarea oricarui proiect benefic romanilor in numele unui razboi politic generat tot de liberali”. Generos cu invinsii, Dragnea i-a si invitat pe liberali sa construiasca, alaturi de pesedisti evident, ”o viata mai buna pentru romani”. Iesit la rampa pentru a anunta decizia Curtii, presedintele CCR Valer Dorneanu a fost intrebat si despre sesizarea cu adevarat spinoasa aterizata pe masa judecatorilor constitutionali, respectiv contestarea Legii 90/1991 (care interzice unei persoane condamnate penal sa faca parte din Guvern) de catre Avocatul Poporului, Victor Ciorbea. Care, in treacat fie spus, s-a si ales de pe urma acestui demers cu o petitie online de demitere si cu mai multe mitinguri organizate, miercuri, contra sa. Chiar daca a evitat sa se antepronunte, Dorneanu a recunoscut ca speta este una care arde: ”E o speta foarte complicata, pentru ca are o incarcatura politica si o presiune mediatica extraordinara, nu ca continutul ei ar fi foarte complicat. Este si asa, dar este complicata mai ales prin reverberatiile pe care opinia publica le creeaza in jurul acestei chestiuni”.

author avatar
Simona Badulescu
106 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger