AcasăNewsLacomia pierde autonomia

Lacomia pierde autonomia

UDMR a luat-o pe urmele lui Mircea Geoana: dupa ce s-au bucurat o noapte de favorurile smulse de la Liviu Dragnea, udemeristii s-au trezit a doua zi cu toate intelegerile anulate.

Kelemen Hunor a apăsat prea tare pe acceleratia lui Dragnea si a intrat cu negocierile în zid

Pesedistii au luat foc imediat ce s-a aflat de ce anume noi privilegii s-a invartit comunitatea maghiara si au sarit in capul lui Liviu Dragnea. In premiera, doi dintre ei au anuntat public, pe conturile lor de Facebook, ca nu vor vota vreodata legi ”care sa aduca atingere tarii si poporului” – referire directa la proiectele de lege pe care UDMR le indesase in cursul zilei pe gatul liderilor coalitiei guvernamentale. Urmarea: udemeristii din Comisiile Juridica, de Administratie si a Drepturilor Omului au avut, ieri, neplacuta surpriza de a afla ca proiectele dragi lor au fost retrase de pe ordinea de zi, deci adio adoptare pe repede – inainte. Concret, este vorba despre proiectele de lege referitoare la oficializarea datei de 15 martie drept zi a maghiarilor, la scaderea scaderea pragului de reprezentare a minoritatilor in vederea folosirii limbii materne in administratie si la finanatarea invatamantului confesional particular din fonduri publice. Furios, senatorul Tanczos Barna a anuntat imediat ca, din moment ce negocierile cu PSD au picat, UDMR nu are de ce sa se mai amestece in ciorba pesedisto-pesedista si ca urmare nu va mai vota motiunea. La scurta vreme, liderul UDMR Kelemen Hunor a confirmat si el ca bucuria maghiarilor a fost prematura si a anuntat ca UDMR nici macar nu va participa la vot. Morala intregii afaceri este ca lacomia duce in multe cazuri la infometare si nu la indestulare. In cazul concret, daca nu-si facea vant si nu exagera cu pretentiile, UDMR si-ar fi bagat mai mult ca sigur ceva in traista de pe urma crizei din PSD. Asa, s-a ales cu praful de pe toba, ceea ce nu prea este stilul UDMR.

Tariceanu, ultimul colac de salvare al lui Dragnea

Ramas fara voturile udemeristilor, Dragnea a ajuns la mana lui Calin Popescu Tariceanu, care l-a asigurat pe partenerul sau pesedist ca ii va aduce plocon 7 – 8 voturi in plus, provenite de la tot atatia liberali dispusi sa sara gardul care separa PNL de ALDE.  ”Este cu varf si indesat o majoritate necesara ca motiunea sa treaca. (…) Am facut si socoteala inversa. Stim si care sunt cei care vor vota impotriva motiunii, deci ne-am asigurat ca lucrurile sunt in regula”, a afirmat public Tariceanu, confirmand astfel blindarea actualei majoritati PSD – ALDE impotriva asaltului dat de tabara rebelilor Ponta – Grindeanu. Incantat mai mult ca sigur de eliminarea UDMR-ului din ecuatia coalitiei, Tariceanu a facut epitaful negocierilor cu maghiarii: ”Nu ne-am certat, ne-am despartit in relatii foarte bune, dar ne vedem fiecare de agenda proprie”.

UDMR sa-si vada de gulasul ei, nu de ciorba coalitiei

Inainte de caderea intelegerilor parafate luni de Dragnea cu UDMR, un udemerist de marca, Gyorgy Frunda, a criticat deschis intentia Uniunii de a se implica in actuala criza politica. ”Cand ai o criza in cadrul coalitiei de guvernamant, este cat se poate de normal sa ii lasi pe cei din coalitie sa o rezolve. Asta este problema PSD-ALDE. Insa, daca UDMR va face eroarea de a se implica in acest conflict politic si va inclina balanta fie pentru tabara lui Liviu Dragnea, fie pentru cea a lui Sorin Grindeanu, va fi numai o chestiune de timp pana cand acest gest se va intorce, cu efect de bumerang, impotriva UDMR”, i-a avertizat Frunda pe coetnicii sai maghiari.

Pesedistii, monitorizati la sange pana la motiune

Toti parlamentarii PSD plus liderii filialelor partidului au fost convocati, ieri dupa-amiaza, la un hotel din Capitala. La intalnire urmau sa participe si parlamentarii ALDE iar tema discutiilor a vizat, evident, votul la motiunea de astazi. Si mai exact, Liviu Dragnea a vrut sa se asigure ca pesedistii au depasit supararea provocata de negocierile cu UDMR si au revenit la sentimente suficient de bune cat sa voteze in favoarea motiunii menite sa-l mature pe Sorin Grindeanu de la Guvern. n

Dragnea iese la inaintare pe Florin Georgescu

Optimist in privinta trecerii motiunii, Liviu Dragnea s-a gandit deja la componenta viitorului Guvern. Fript cu reprezentantii tinerei generatii de pesedisti, Dragnea s-a intors cu fata catre vechea garda si vrea sa dea guvernul pe mana lui Florin Georgescu – finantist recunoscut in bransa, fost ministru PSD in vremurile de glorie ale partidului si prim-viceguvernator al BNR in prezent. Tot din categoria ”stranieri” Dragnea vrea sa aduca in Guvern alti doi oameni din afara PSD, dar cu calitate recunoscuta: Sorin Ducaru si Simona Miculescu. Ca sa inchida gura dizidentilor, Dragnea a decis sa bage cativa dintre ei (Orlando Teodorovici, Nicu Banicioiu, Rovana Plumb) in viitorul Cabinet. Dintre actualii ministri, sanse maxime sa se regaseasca in Executiv au Sevil Shhaideh, Carmen Dan, Olguta Vasilescu si Mihai Tudose. In ceea ce priveste ALDE, se spune ca Tariceanu a convenit cu liderul PSD sa-si pastreze portofoliile deja detinute.

author avatar
Simona Badulescu
771 afisari

4 COMENTARII

  1. O societate provenită dintr-un regim dictatorial sau autoritar poate fi considerată cu o democraţie reală dacă în primul rând, noul sistem politic îndeplineşte trei condiţii minimale si anume: existenţa unui stat, a unei tranziţii democratice complete şi a unui guvern ce conduce democratic.
    Pe lângă un stat funcţional, pentru ca o democraţie să fie viabilă este necesar în al doilea rând să existe interconectate alte cinci condiţii si anume;
    a) – să se creeze premizele pentru dezvoltarea unei societăţi civile libere şi viguroase;
    b) – să existe o societate politica relativ autonomă;
    c) – pe teritoriu statului toţi actorii politici, în special guvernul şi aparatul de stat, trebuie să fie supuşi în mod eficient domniei legii, care protejează libertăţile individuale şi viaţa asociaţională;
    d) – trebuie să existe o birocraţie de stat la dispoziţia guvernului democratic;
    e) – trebuie să existe o societate economică instituţionalizată;
    O societate civilă bine organizată şi viguroasă cu iniţiative, având capacitatea de a genera alternative politice şi de a armoniza guvernul şi statul, ajută la începerea şi finalizarea tranziţiilor, la rezistenţa faţa de întoarcerea la vechiul regim.
    Intermedierea dintre stat şi societatea civilă, precum şi structurarea compromisului dintre acestea, sunt de asemenea sarcini legitime şi obligatorii ale societăţii politice. În sinteză societatea politică informată, presată şi reînoită periodic de societatea civilă trebuie să atingă cumva un acord realizabil asupra multitudinii de moduri în care puterea democratică să fie modelată şi exercitată.
    Pentru a se obţine o democraţie reala şi ireversibilă gradul de libertate şi autonomie al societăţii civile şi politice trebuie să fie determinat de domnia legii.
    Un stat de drept “supus legii” a fost una din cele mai mari cuceriri ale liberalismului european şi din Japonia şi este crucial pentru democratizare. Este cea mai importantă modalitate prin care guvernul ales şi administraţia de stat se supun unei reţele de legi, tribunale, agenţii semiautonome de control şi norme ale societăţii civile, care controlează tendinţele ilegale ale statului şi totodată îl fixează ferm într-o reţea interconectată de mecanisme ce necesită transparenţă şi responsabilitate. Cu cât mai multe instituţii ale statului funcţionează după principiile statului de drept, cu atât este mai mare calitatea democraţiei şi societatea este mai bună.
    Constituţionalismul şi domnia legii trebuie să distingă ce posturi publice pot fi ocupate prin alegeri, procedurile prin care vor fi aleşi deţinătorii acestor posturi şi definirea şi limitarea puterii acestora, astfel încât membrii societăţii să accepte rezultatele jocului democratic.
    O democraţie în care, există lideri ce se bucura de “legitimitate” aşa zis democratică şi le permite ca în mod discreţionar să ignore principiile statului de drept, nu se încadrează întru-un regim democratic.
    Referitor la arena numită “societate economică” atrage atenţia doua afirmaţii: în primul rând, niciodată nu a existat şi nu poate exista o democraţie reală care să aibă o economie de comandă; în al doilea rând, niciodată nu a existat o democraţie modernă care să aibă o economie de piaţă pură. Performanţa economică este o parte importantă din provocarea unei guvernări.
    Democraţiile moderne durabile necesită un set de norme, instituţii şi reglementări acceptate şi modelate socio-politic care să medieze între stat şi piaţă.
    Privitor la calitatea şi stadiul tranziţiei către o societate democratică trebuie avut în vedere ca, costurile acesteia să fie suportate proporţional de fiecare cetăţean în funcţie de poziţia sa socială şi fără nici o deosebire sau discriminare, iar pe parcursul acestui proces trebuie aplicate în mod riguros mecanismele de redistribuire raţională a “bunăstării statului”. Acest proces nu poate fi manageriat decât cu, concursul tuturor forţelor progresiste şi democratice existente în societate, mai ales în cazul transformărilor postcomuniste, când trebuie reevaluată şi luată o hotărâre cu privire la soarta proprietăţii întregului popor.
    Printre cele mai frecvente cauze ale alienării, delegitimării şi colapsului democraţiei sunt:
    – abuzarea procedurilor şi normelor democratice de către oficialităţile guvernamentale şi liderii politici înşişi, astfel încât democraţia începe să fie privită ca o simulare;
    – adoptarea violenţei politice de către actorii semnificativi care sunt fie marginalizaţi în procesul democratic, fie nerăbdători cu procedurile acestuia;
    – incapacitatea guvernelor de a decide şi acţiona ca rezultat al fragmentării, polarizării şi impasului politic.
    Uneori, democraţia pare pur şi simplu copleşită de greutatea problemelor nerezolvate sau este distrusă de incompetenţă, corupţie şi încăpăţânarea liderilor politici rataţi. Totuşi, într-un anumit moment din viaţa lor, cele mai multe democraţii se confruntă cu crize ce par copleşitoare şi de nerezolvat.

  2. O provocare cheie la adresa instituţiilor democratice este anticiparea viciilor şi slăbiciunilor potenţialilor lideri. Dacă se doreşte ca democraţiile să treacă cu bine prin furtunile istoriei şi să se limiteze impulsurile de preamărire ale actorilor umani, atunci acestea au nevoie, de instituţii publice puternice şi bine proiectate şi ca “oamenii sa rămană oameni pentru oameni”.
    “Omul este prin natura sa o fiinţă socială, pe când antisocialul, prin natură, este ori supraom, ori fiară….” a spus Aristotel.
    Un politician de elită necesar pentru societatea modernă bazată pe cunoaştere trebuie să privească particularul prin prisma generalului şi într-un acelaşi elan de gândire să cuprindă deopotrivă abstractul şi concretul. Trebuie să vadă prezentul în lumina trecutului, pentru scopuri situate în viitor. Nici o parte a naturii umane sau a instituţiilor omeneşti nu trebuie să-i scape cu totul din vedere. El trebuie să fie dezinteresat şi în acelaşi timp să vizeze un scop; să fie distant şi incoruptibil dar cu picioarele pe pământ ca un om de ştiinţă.

  3. Domnule I Puscasu, interesanta … expunere. Din carti, care sunt scrise tot de oameni, care evident nu-s perfecti, deci nu pot avea opinii absolute. Am totusi o intrebare: Oricate societati au existat si oricati membrii marcanti, dintre care multi au facut istorie, nu a fost posibila constructia unei societati care sa FUNCTIONEZE si sa fie stabile, decat pe foarte scurte perioade si chiar si atunci cu smucituri si zvarcoleli. De ce oare ? Toate au fost incercari, care mai de care mai „progresiste”, care promiteau ‘marea cu sarea’, dar s-au dovedit in final esecuri … stralucitoare, care au generat stratificari artificiale, acumulari absolut aberante intr-o parte si saracie lucie in cealalta.

    Multe ar fi de spus…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger