Klaus Iohannis – Augustin Lazar, fratia fricii de parnaie!

Ce se intampla cand se infrateste un ticalos mai mic cu un ticalos mai mare? Pai, evident, cel mic devine egalul celui mare in vinovatie, iar daca sunt prinsi si dovediti, nota de plata le vine la indigo.

Pana ieri, vinovatului cel mic i se imputa ca a manglit niste case cu acte masluite. Gainarie de birocrat ciorditor, incadrabila, la limita, la pedepse cu suspendare. Vinovatul cel mare, in schimb, si-a patat rau de tot mainile si cugetul cu sange. Sange de semen. Si nu o data, ci in serie. Represiune nedreapta, tortura, colaborare cu un regim criminal. Se califica cu varf si indesat la vietasi. Nasol, nasol, nasol!

Vinovatul cel mic, care intre timp a ajuns mare, si-a angajat ca paznic al secretelor sale murdare pe vinovatul cel mare. Ca se poate baza pe el, ca-l are la mana cu imprescriptibile, … ce mai, garantii de-ale mafiotilor pur sange! Doar ca el, vinovatul cel mic, a fost intrerupt de soarta la jumatate la toate cele. Si la minte, si la curaj, si la caracter si la alte virtuti ale speciei care, pe cei intregi, ii mai scot cateodata din incurcatura. Pe el soarta l-a lasat neterminat. Intr-o vesnica perplexitate, nehotarat, lent, tamp, intonandu-si vorbele ca intr-o transa de somnambul scrasnind mantre, asteptand ca mereu altii sa-i susure ce sa faca si, mai ales, ce sa nu faca. Acum, de pilda, acesti “altii” il invata sa taca. Sa faca pe mortu-n papusoi. Despre tortionarul dovedit Lazar, mucles. Despre chinurile inimaginabile indurate de Iulius Filip, zero vorbe de compasiune. Despre abuzurile intregului sistem de justitie binomiala, nada. Doar despre PSD si Liviu Dragnea i se da voie lui Klaus Iohannis sa vitupereze. Iar el, marele lider, ii asculta cu o  adanca plecaciune interioara si tace. Tace cu temeritate, tace cu inteligenta, tace cu spontaneitate, tace cu patriotism, tace cu acel zambet onest si cuceritor, tace. Tace cu toate insusirile dulapului din rumegus presat care este si care nu se poate exprima altfel decat prin luciul furnirului ieftin si scartaitul balamalelor neunse. Tace, fara sa-si dea seama ca prin aceasta complicitate el, vinovatul mic, devine egalul in vinovatie al vinovatului mare. El, gainarul de case obtinute cu acte false devine, cu fiecare zi in plus de tacere, un odios tortionar prin tranzitivitate.

Acum, indulgenta societate, ii cere doar sa se delimiteze de marea crima a lui Lazar. El insa, de frica lui Augustin Lazar care l-ar putea da in gat cu dosarul caselor, de frica sistemului ocult care se vrea protejat cu orice pret, tace. Tace si cautioneaza. Dezolant pentru un asa zis sef de stat. Asistam in aceste zile la unul dintre cele mai dezgustatoare spectacole de solidaritate in lasitate: Klaus Iohannis – Augustin Lazar, fratia fricii de parnaie!

Autor:  Contele de Saint Germain