AcasăNewsIranul sustine ca a reusit sa descifreze secretele unui avion american de...

Iranul sustine ca a reusit sa descifreze secretele unui avion american de spionaj capturat

Un oficial militar iranian de rang inalt a afirmat ca Iranul a reusit sa descifreze secretele unui avion fara pilot de spionaj american, de tip RQ-170 Sentinel, capturat in decembrie, si a inceput sa realizeze o copie a acestuia.

Voi prezenta patru indicii pentru ca americanii sa inteleaga in ce masura am descifrat secretele avionului”, a declarat la postul public de televiziune generalul Amir Ali Hadjizadeh, comandantul Fortelor aeriene si spatiale ale Gardienilor Revolutiei, responsabile cu programul balistic iranian. „In octombrie 2010, aparatul a fost trimis pentru probleme tehnice in California, unde a fost reparat, apoi a fost trimis la Kandahar (Afganistan) in noiembrie 2010, dar avea in continuare probleme tehnice”, a explicat el.Aparatul „a fost trimis apoi la un aeroport din apropiere de Los Angeles, in decembrie 2010 (…) si a survolat casa in care (Osama) ben Laden era ascuns cu doua saptamani inainte de a fi ucis” in Pakistan, in mai 2011, de militari americani, a adaugat acesta.

Iranul a capturat in decembrie 2011 un avion fara pilot de tip RQ-170 Sentinel, care patrunsese in spatiul sau aerian intr-o misiune de spionare a instalatiilor nucleare, potrivit presei americane. Teheranul a afirmat ca a reusit sa preia controlul acestui aparat sofisticat pentru a-l obliga sa aterizeze in desert, unde a fost recuperat aproape intact, in timp ce Washingtonul a precizat ca l-a pierdut din cauza unei defectiuni. Oficialii militari americani au minimizat insa incidentul, apreciind ca Iranul nu are expertiza necesara pentru a descifra secretele aparatului.

Insa generalul Hajizadeh a precizat ca Iranul a inceput deja „sa produca o copie a (avionului) RQ-170”, refolosind tehnologia celui capturat.

author avatar
Ciprian Purice
116 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger