AcasăNewsIranul si-a facut petroliere invizibile

Iranul si-a facut petroliere invizibile

O nava fara transponder nu mai poate fi identificata

Acuzand ca Iranul si-a debransat sistemele de identificare de pe tancurile petroliere pentru a ”scapa de sanctiuni”, Statele Unite au lansat o alerta mondiala contra navelor Teheranului.

O nava fara transponder nu mai poate fi identificata

Departamentul american de Stat a avertizat operatorii navali din toate tarile lumii sa ”stea departe” de navele iraniene, in special de petroliere, care reprezinta ”o amenintare plutitoare”. Deocamdata, acuza americanii, zece petroliere iraniene si-au deconectat transponderele de la sistemul automat de identificare, fiind astfel ”invizibile” pe radar, potrivit reprezentantului special pentru Iran din departamentul de Stat, Brian Hook, care a avertizat cu privire la ”posibile consecinte” ale acestui gest. ”Acest tip de actiune reprezinta o amenintare la adresa sigurantei maritime. Aceste transpondere au scopul de a asigura o vizibilitate maxima pe mare, deconectarea acestora crescand riscul accidentelor „, a spus Hook. Diplomatul a acuzat Teheranul ca incearca astfel sa ocoleasca sanctiunile economice restabilite de Washington impotriva republicii islamice in 5 noiembrie. In afara energiei si bancilor, sanctiunile vizeaza si transportul maritim iranian dar si asiguratorii straini care-si ofera serviciile firmelor iraniene aflate in colimatorul Casei Albe. SUA, care s-au retras in luna mai din acordul nuclear privind Iranul , spera sa ”indoaie”  republica islamica prin campania sa de „presiune maxima” si apoi sa negocieze un text mai strict, care poate de asemenea sa puna capat proliferarea rachetelor balistice iraniene si interventionismul destabilizator al Teheranului in regiune. De partea sa, presedintele iranian Hassan Rohani a declarat recent ca tara sa va ”incalca cu mandrie” sanctiunile lui Donald Trump.

author avatar
Tudor Borcea
651 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger