AcasăNewsIPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, urmarit penal intr-un nou dosar

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, urmarit penal intr-un nou dosar

Arhiepiscopul Teodosie

In prima faza s-a aflat ca inaltul prelat al Bisericii Ortodoxe s-a prezentat miercuri la sediul Directiei Nationale Anticoruptie Constanta. Ulterior, reprezentantii institutiei ultim mentionate au comunicat oficial faptul ca Teodosie Petrescu este suspectat intr-un noua cauza.

Mai exact, din comunicatul DNA reiese ca arhiepiscopul Tomisului – despre care se stie ca a fost trimis in judecata intr-un dosar legat de obtinerea de fonduri europene – a intrat din nou in vizorul procurorilor anticoruptie din cadrul Serviciului Teritorial Constanta. De aceasta data, Teodosie Petrescu este urmarit penal pentru inducerea in eroare a organelor judiciare, marturie mincinoasa si abuz in serviciu in forma continuata.

In cauza de fata mai sunt suspectate si alte doua persoane – un angajat si, respectiv, un consilier administrativ bisericesc din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului.

Iata ce precizeaza procurorii in cazul de fata:

„In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza exista aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:

La data de 03 februarie 2017, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, si alte persoane au fost trimise in judecata pentru comiterea unor infractiuni care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu in dauna A.P.I.A. in valoare de 1.392.964 lei. (comunicat nr. 128/VIII/3 din 3 februarie 2017).

In acest context, la data de 10 octombrie 2017, in incercarea de a-si crea o situatie favorabila in cadrul procesului penal care are ca obiect cauza penala mentionata mai sus, Petrescu Teodosie a depus la DNA – Serviciul teritorial Constanta un denunt prin care acuza un numar de trei persoane fizice (doua dintre ele fiind angajate in cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) si doua juridice de fraudarea fondurilor europene, in anul 2016.

Concret in cuprinsul sesizarii, suspectul Petrescu Teodosie, in mod nereal, a invederat faptul ca, fara stirea sa si cu incalcarea prevederilor legale, cei doi angajati, ar fi cerut si primit fonduri europene pentru o suprafata de 350 ha apartinand Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate ca ar fi incheiat acte de dare in arenda, catre terte societati si persoane, a unor suprafete de teren detinute de catre Arhiepiscopia Tomisului (in total 110 ha, situate in diferite locatii). In sustinerea celor de mai sus, suspectul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul suspectului Poalelungi Neculai, a dat declaratii si a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi sustinut vinovatia persoanelor respective.

In perioada noiembrie – decembrie 2017, dupa sesizarea DNA cu privire la aspectele mentionate mai sus, prin doua decizii emise ca urmare a unui raport intocmit de suspectul Stoichin Ciprian, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credinta si cu incalcarea dispozitiilor legale a dispus suspendarea celor doi angajati din functiile detinute in cadrul Arhiepiscopiei si suspendarea drepturilor salariale conferite acestora.”

299 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger