Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » News » Iohannis si Orban mor impreuna

Iohannis si Orban mor impreuna

Autor:

Gata, s-a decis. Klaus Iohannis este candidatul PNL la alegerile prezidentiale din 2019. Asta a stabilit PNL. Asta a stabilit Ludovic Orban. Iohannis, pana acum, nu a dat semne ca s-ar abtine sau s-ar opune. Nici n-ar avea de ce sa se opuna, pentru ca ar insemna ca ar fi un paria fara de partid.

 

iohannis orban Iohannis si Orban mor impreuna

Pierdut general si sergent pe campul de lupta. Ii declar nuli

Sa participe ca independent la prezidentiale nu se cade. Nici nu ar avea sanse sa castige, caci romanul i-a trecut pe raboj toate relele facute si le reciteste zilnic.

Nu exista simptome

Treaba vine cam asa. Pe la sfarsitul lui iunie, anul acesta, Klaus Iohannis isi anunta candidatura pentru al doilea mandat. Asa, pe nepusa masa, intr-o zi de sambata, la Sibiu. Zicea el ca a vazut sondajele de opinie cu privire la nivelul extrem de mare de nemultumire al romanilor la directia in care se indreapta tara, dar si clasa politica. Aha! Si cine i-a spus ca el o sa-i multumeasca si le va arata directia cea buna? Ma intreb cine l-a pacalit ca romanii vor deveni mai multumiti de clasa politica daca isi depune candidatura sau va ajunge, din nou, presedinte? Eu zic ca o sa fie taman invers. Si mie imi vine sa ma simt induiosat de grija asta paternala a lui, dar nu-mi spune nimeni incepand cu ce ora trebuie sa am simptomele astea.

Propuneri pe banda rulanta

Anuntul lui, de fapt, pare cam aiurea. Zic asta pentru ca, in martie 2017, PNL decisese la un congres sa il sustina la prezidentialele din 2019. Ce mai muget, ce mai valuri! PNL-Iohannis, tandemul de aur care va scoate Romania din colaps, desi Romania nu era in colaps nici atunci, nici acum. In fine, ramasese stabilit ca Iohannis o sa fie candidatul liberalilor. Punct. Ba nu, pardon! Si asta pentru ca acum Orban anunta ca Iohannis va fi candidatul lor. Am mai citit o data, am crezut ca nu am inteles. Astia il propun pe Iohannis ori de cate ori isi aduc aminte?

Fara doctrina si program

Ma intreb daca anuntul lui Iohannis de acum o luna nu a fost, mai degraba, un fel de innoire a juramintelor de dragoste dintre el si PNL. Sau daca, vazandu-l amarat ca se trage in el din toate partile, Orban nu si-o fi zis sa-i faca o bucurie. Asa ca, e posibil ca PNL sa se faca de ras in continuare. Eu cred, totusi, ca PNL nu urmareste altceva decat sa-l faca pe Iohannis tot mai de neacceptat in sufletele romanilor. Un partid care nu mai exista decat in scriptele de la tribunal nu poate avea trecere la lume. Un partid fara doctrina si program nu poate decat sa-l compromita pe Iohannis.

Marsul funebru

Nu este cazul sa te astepti la minuni nici din partea lui Vasile Blaga, „doctorul” care incearca sa faca ceva pentru a repune pe picioare PNL. Unui caine mort, intins la bordura, degeaba ii mai pui masca de oxigen, nu se mai ridica de acolo. Si apoi, sorgintea lui Blaga si a camarazilor lui, inca patrunsi de vechile metehne pedeliste si basiste, nu sunt privite cu ochi buni de electoratul larg. Degeaba sustine „Buldogul” ca nu mai exista PNL si PDL, ca grupari separate, ci doar PNL-ul de tip nou. In realitate, lumea vede aceeasi gasca flamanda, disperata ca ciolanul puterii mai mult se indeparteaza de ea, in loc sa se apropie. Oricum, va fi un spectacol sublim, in care generalul crapa tinandu-se de gat cu tablagiul, ca fratii, in timp ce goarna tipa marsul funebru.



    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 13-11-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!