AcasăNewsIohannis sesizeaza CCR in cazul modificarii legii privind CSM

Iohannis sesizeaza CCR in cazul modificarii legii privind CSM

La exact o saptamana de cand sesiza Curtea Constitutionala in privinta Legii 304/2004, privind organizarea judiciara, Klaus Iohannis a trimis catre CCR al doilea act normativ din pachetul de trei legi ale Justitiei.

Este vorba despre legea pentru modificarea si completarea Legii 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, in cazul careia seful statului a formulat pe 11 mai o sesizare de neconstitutionalitate, din cate s-a anuntat, vineri la pranz, din directia Cotrocenilor.

Pe site-ul Presedintiei a fost postat in intregime textul sesizarii adresate presedintelui CCR, Valer Dorneanu si argumentele pentru care s-a formulat aceasta sesizare. „Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a mai fost dedusa controlului de constitutionalitate in doua randuri, ca urmare a unor sesizari de neconstitutionalitate (Decizia Curtii Constitutionale nr. 61/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018; Decizia Curtii Constitutionale nr. 251/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018). Cu toate acestea, consideram ca forma rezultata dupa punerea de acord a legii cu decizia Curtii Constitutionale prin care s-a constatat neconstitutionalitatea unor dispozitii contine, in continuare, o serie de dispozitii de natura sa incalce principii si prevederi constitutionale. Astfel, prin continutul normativ, unele dintre prevederile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii incalca dispozitiile art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) si alin. (2), ale art. 21 alin. (3), ale art. 124, ale art. 125, ale art. 133, ale art. 134, precum si pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constitutie (…)”.

148 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger