Iohannis s-a usurat pe Unire

Am asistat la cel mai de prost gust gest prezidential, pe langa care cel cu aruncatul pardesiului pe capota masinii este o gluma nevinovata. Nici macar ironizarea Parlamentului, in plen, parca nu a excelat atat in grosolanie. Nici ignorarea unei tari intregi la numirea premierului Grindeanu, pana nu-si termina Iohannis de digerat carnatii de Craciun, nu a fost incarcata de atata sfidare. As fi putut folosi termeni mai realisti, mitocanie, marlanie, badaranie, mojicie pentru a descrie realitatea unei zile. Incerc sa ma abtin, totusi, nu merita Iohannis atata sinceritate din partea mea.

27 martie 1918 – 27 martie 2018. Un secol de la unirea Basarabiei cu Regatul Romaniei. Si? Hai sa le fie de bine! Ce treaba are Iohannis cu asta? Ce rost avea sa mearga la Parlament, sa fie impreuna cu liderii politici, cu fetele princiare si cele bisericesti, cu moldovenii veniti de peste Prut pentru a celebra momentul? Pentru el, 27 martie e o zi in care nu se sarbatoreste nimic, adica o zi ca oricare alta.

O victorie marunta si scarboasa

Nu exista justificari pentru absenta lui de la sedinta solemna. Daca ar fi avut o agenda aglomerata, cu zeci de intalniri importante sau ar fi fost plecat din tara, as fi zis. Sigur ca poate invoca un program incarcat, numai ca, la ora 15, pe site-ul Presedintiei nu figura nimic in dreptul zilei de 27 martie. Liber, deci. Chiar daca apare vreun consilier cu vreo idee, sa completeze de ochii lumii, tot nu rezolva nimic.

Ultima zi marcata este 26 martie. Iar de restul, pauza. Faptul ca a trimis un mesaj Parlamentului, din punctul meu de vedere este egal cu zero. Acum, in lipsa si stiindu-se ca nu avea un alt program, mesajul este doar o insiruire de vorbe in care nu trebuie sa te increzi. Mai ales cand ajungi la finalul apoteotic: „… sunt convins ca putem sa ne ridicam la inaltimea faptelor pe care astazi le aniversam!” Atata tupeu? Aniversam? Cine? Sincer, Iohannis Klaus Werner, noi stim ce sarbatorim, dar tu? Aniversezi, cred eu, inca o victorie marunta si scarboasa asupra romanilor, sfidandu-i si pe ei, si sarbatoarea lor, prin absenta.

S-a ieftinit patriotismul

Bineinteles ca au aparut imediat tentative de a motiva lipsa lui Iohannis. E doar romanescul „sa dregem busuiocul”. De vina ar fi cei care, trimitand invitatia, nu au explicat foarte bine care este obiectivul final al adoptarii unei Declaratii privitoare la unirea cu Republica Moldova. Ca Iohannis nu a dorit sa gireze o potentiala incalcare de catre Romania a unor tratate semnate la nivel international. Aproape induiosator. N-am nevoie de traducere, simturile imi spun ca Iohannis nu a vrut, de fapt, sa-si supere stapanii din Europa sau de aiurea, caci unirea Moldovei cu Romania nu este pe placul multora, indiferent in cat de multe vorbe duioase ar invalui povestea asta. Si n-ai cum sa nu te-ntrebi pe cine mizeaza Iohannis in demersurile pentru al doilea mandat. Pe romani? Pe care? Pe cei pe care i-a sfidat grosolan de ziua unirii cu Basarabia? Pe UE? Sau pe Facebook, unde patriotismul s-a ieftinit in asemenea hal incat nu costa mai mult de un like?

Istoria? La gard cu ea!

Surprinzatoare este insa reactia lui Liviu Dragnea. De toata jena, desi ar fi fost mai potrivit un alt termen. A castigat un capital imens cand a declarat ca el vrea unirea romanilor cu Moldova. Dar si-a aruncat castigul in sant cand a afirmat ca el nu comenteaza lipsa lui Iohannis din Parlament. Si inca pe un ton destul de vehement. Asta, in conditiile in care, nu cu mult inainte, tocmai afirma ca trebuie sa avem curaj si sa spunem lucrurilor pe nume, sa spunem ce vrem. Da, Dragnea, mie mi se pare ca Iohannis, prin gestul lui, s-a usurat pe ea de Unire, de istorie, de semnificatie si chiar si pe crestetul nostru. Ai curaj sa-i spui asta? Nu in numele meu, ci in numele romanilor care traiesc aceeasi senzatie.