Daca pana acum mai existau dubii si lumea nu credea ca in spatele numirii premierului exista jocuri de interese, dezvoltate pe paliere nevazute, dar si zone mai cetoase, despre care nu este frumos sa vorbesti, acum, lucrurile s-au lamurit: Iohannis a pus mana pe guvernare. Dar asta este valabil numai pentru cei care au disponibilitatea sa inteleaga lucrurile in ansamblul lor, fara a fi prizonierii propriilor idei, in care cred cu fanatism.
Cu o iuteala pe care nu i-o banuiai, Klaus Iohannis a trecut la treaba direct in viteza a patra. Promulgarea Legii salarizarii unitare poate fi interpretata si in alte feluri, fiecare avand o conotatie politica: ori o concesie facuta coalitiei de guvernare, ori un gest de multumire ca aceasta a adus la Palatul Victoria omul de care avea nevoie.
La salarizare, inainte mars!
Iohannis stia si stie bine hibele existente in Legea salarizarii, dovada ca a avertizat, dupa promulgare, ca „legea ar trebui sa rezolve problemele salariale din sectorul bugetar, fara sa creeze altele”. Mai mult, dincolo de responsabilitatea totala a PSD, spune el, „coalitia aflata la guvernare are obligatia sa se asigure ca legea salarizarii va produce rezultate conform promisiunilor facute, fara a genera dezechilibre in economie si implicatii negative asupra bugetului public”. Este un alt mod de a spune „treaba voastra, eu am semnat-o, dar voi raspundeti daca nu iese bine”. Surprinzator, insa, a fost faptul ca Iohannis nu a mai retrimis legea la Parlament, dupa cum lasa sa se inteleaga in momentul in care au aparut nemultumirile si protestele. Ca intotdeauna, deficient la comunicare, PSD se dadea de ceasul mortii sa explice ca legea da ceva in plus la salarii, iar lumea intelegea ca, de fapt, taie. Seara de seara, televiziunile organizau sezatori financiar-economice din care, in final, publicul iesea la fel de ametit. Nimeni nu intelegea nimic. De la politisti si pana la bibliotecari si artisti toata lumea protesta.
I-au citit gandurile
Tensiunea a fost disipata prin promulgarea legii. In doi timpi si trei miscari Iohannis a semnat. Brusc, nu a mai fost nicio problema. Trebuia, intr-un fel, sa-i netezeasca drumul si noului premier, Mihai Tudose, caci e clar ca acesta este cel ce va fi votat de Parlament. Si pe care l-a desemnat cu o viteza cosmica, daca e sa comparam cu numirile anterioare. Poate cineva sa il acuze pe Iohannis ca si-ar fi pus omul in fruntea viitorului Guvern? Doamne fereste! Tudose a castigat cinstit competitia de partid, dupa ce iepurasii din cursa, loviti de o criza de constiinta fara precedent, s-au retras. Presati de timp – nu-i asa? – si lipsiti de oameni cu greutate, caci acestia tocmai se dadusera jos din caruselul numirilor pentru functia de premier, pe cine erau sa mai puna pesedistii? L-au ales pe Mihai Tudose, singurul care mai ramasese. Acelasi Tudose pe care, la sfarsitul lui februarie 2017, Dragnea si Tariceanu nu-l voiau sub nicio forma, dar cu care s-au trezit in Guvern. Bineinteles ca Iohannis nu poate fi invinuit de vreun giumbusluc securistic, n-are nicio legatura una cu alta. Acum, ca si atunci, el e doar bucuros ca Dragnea si Tariceanu i-au intuit perfect dorinta, de sa juri ca i-ar fi citit gandurile.
