AcasăNewsIncepe procesul de 50 de milioane de dolari

Incepe procesul de 50 de milioane de dolari

”El Chapo” escortat spre SUA de politisti mexicani din Ciudad Juarez, in 19 ianuarie 2017

Este acuzat ca a dirijat timp de 25 de ani cel mai puternic cartel de droguri din lume: mexicanul Joaquin ”El Chapo” Guzman, extradat in SUA in 2017 dupa doua evadari in Mexic, este judecat incepand de ieri, la New York, sub masuri de securitate exceptionale. Risca pedeapsa pe viata.

El Chapo escortat spre SUA de politisti mexicani din Ciudad Juarez in 19 ianuarie 2017

Potrivit procurorilor americani, ”El Chapo” este cel mai puternic narcotraficant dupa columbianul Pablo Escobar, mort in 1993. Guzman (61 de ani) este acuzat ca a condus din 1989 in 2014,m cartelul Sinaloa, care a expediat in SUA peste 154 de tone de cocaina dar si heroina, metamfetamine si marijuana, droguri in valoare estimata de 14 miliarde de dolari. Selectia juriului a inceput ieri, cu usile inchise, o masura aplicata in cazul celor mai periculosi criminali. Numele juratilor sunt secrete si politia ii va escorta in fiecare zi la tribunal. Ei trebuie sa decida daca exista suficiente dovezi pentru a-l declara pe Guzman vinovat de 11 capete de acuzare impotriva sa, din care trafic si distributie de droguri, posesie de arme de foc, spalare de bani. ”El Chapo” a pledat nevinovat. Guzman nu este inculpat pentru crima dar procurorii dau asigurari ca pot demonstra ca este comanditarul la cel putin 37 de asasinate.

Izolat 23 de ore din 24

Procurorii detin 300.000 de pagini de documente, 117.000 inregistrari audio si mari cantitati de materiale foto si video.

Nevasta lui Guzman Emma Coronel Aispuro si fiicele lor gemene la tribunalul din Brooklyn

Multe au ramas confidentiale, cum sunt listele de fosti asociati, angajati sau rivali ai lui Guzman, chemati sa depuna marturie, unii beneficiind de protectie guvernamentala si de noi identitati. Altii sunt inchisi in penitenciare speciale pentru a preveni represalii din partea nacrotraficantilor.El Chapo este detinut intr-o celula fara ferestre, 23 de ore din 24. Doar avocatii si fiicele sale gemene (in varsta de sapte ani) au voie sa-l viziteze dar trebuie sa ramana in spatele unui geam securizat. Emma Coronel, care s-a casatorit cu Guzman cand avea 17 ani, are interzis. Dupa doua evadari spectaculoase ale lui Guzman in Mexic, autoritatile americane nu-si asuma nici un risc.

Fara executie

Potrivit lui Rob Heroy, fost procuror si avocat al altor narcotraficanti mexicani, acest proces ar putea costa in final peste 50 de milioane de dolari. Potential, ”cel mai scump proces din istoria SUA”. Chiar si fara Guzman, cartelul Sinaloa ramane puternic. Asociatul lui Guzman, Ismael ”El Mayo” Zambada nu a fost capturat iar Mexicul este afectat mai mult ca niciodata de narcotraficanti, cu un record de 29.000 de omucideri in 2017. Iar SUA continua sa primeasca de la vecinul din sud importante cantitati de droguri, in special opiacee, devenite una din principalele cauze de mortalitate in America. Expertii apreciaza ca tinerea acestui proces este un succes pentru justitia americana:  desi a inundat Statele Unite cu cocaina in 1989, Escobar nu a fost niciodata judecat, fiind impuscat de politie in 1993, la Medellin. Autoritatile american au negociat indelung cu Mexic extradarea lui Guzman, obtinuta in schimbul promisiunii ca nu va fi condamnat la pedeapsa capitala.

author avatar
Tudor Borcea
345 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger