AcasăNewsHillary s-a lecuit de hematom, dar n-a scapat de „alergia Benghazi”

Hillary s-a lecuit de hematom, dar n-a scapat de „alergia Benghazi”

Hillary Clinton a fost externata din spital si prima veste pe care a auzit-o a fost cea ca va trebui sa depuna marturie in fata Congresului, in privinta „afacerii Benghazi”.

Pentru cei care au acuzat-o ca s-a prefacut bolnava, ca sa scape de audiere, imaginea ei de bunicuta nevopsita, suferinda, la iesirea din spital, ar fi trebuit sa-i convinga. Dar opozantii au continuat s-a acuze de „gripa Benghazi” si „alergie acuta la Benghazi”, mai ales ca doctorii care au tratat-o au sustinut mereu ca starea ei de sanatate nu e grava si hematomul nu-i pune viata in pericol. Hillary Clinton urma sa apara in fata Congresului la 9 decembrie, dar a motivat ca a lesinat din cauza slabiciunii provocate de un virus intestinal si a amanat audierea. Republicanii insa au asteptat ca ea sa-si revina pentru a fi chestionata in legatura cu rapoartele primite de la ambasadorul Chris Stevens, cel care si-a pierdut viata in atacul de la 11 septembrie 2012 asupra consulatului din Benghazi, Libia. Stevens raportase ca celule extremiste pun la cale un atac masiv asupra unor tinte americane din Benghazi si ca primise amenintari cu moartea, si totusi Departamentul american de Stat, condus de Hillary Clinton, i-a cerut sa se duca in Benghazi, pentru a comemora atacurile de la 11 septembrie 2001. Republicanii au amenintat ca vor bloca numirea senatorului John Kerry in postul de secretar de stat daca Hillary Clinton nu va depune marturie in fata Congresului.

author avatar
Adina Mutar
241 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger