Grigore Culian este unul dintre personajele incomode politicii romanesti din Romania si din Statele Unite ale Americii. Nu accepta compromisuri. Nu are de ce.
Nu va acoperi neregulile si nici nu va inchide ochii la ce se intampla romanilor de pretutindeni. A renuntat la ideea sa se imbogateasca dintr-un ziar pe care il face de 13 ani singur, in schimbul verticalitatii si al ideilor pe care si le sustine.
Fost membru al formatiilor „Romanticii” si „System”
Fondator si editor al saptamanalului de limba romana New York Magazin, Grigore Culian a rezistat pe piata datorita felului sau de a fi: onestitate, profesionalism si dedicatie. Face parte din multe grupuri culturale romanesti si este solicitat de politicieni americani sa isi exprime punctul de vedere despre ceea ce se intampla in Romania. Este singurul ziarist roman care a luat un interviu lui Hillary Clinton. Absolvent al Scolii Populare de Arta din Bucuresti, sectia contrabas, a cantat in formatiile pop de succes System si Romanticii. A prins „ultimul tren” sa emigreze in SUA inainte de revolutie, mai exact in februarie 1989. Casatorit cu marea handbalista Tudorita Culian, au impreuna o fiica, Andreea Maria Culian, nascuta in 1977 la Bucuresti. Este foarte mandru de rezulatele fiicei sale, cu atat mai mult cu cat Andreea a reusit sa-si plateasca studiile din munca ei.
Andreea a obtinut un master in Afaceri Globale la NYU, a fost un an interna la Departamentul de Stat al SUA si actualmente este manager la Institutul de Resurse Mondiale (World Resources Institute) de la Washington.
Prima data am vorbit cu Dl. Grigore Culian dupa ce m-am stabilit in SUA, in statul Vermont. Ca fosta jurnalista in Romania, la ziarul National, nu-mi puteam concepe viata fara scris. A acceptat sa ii trimit materiale. Am trimis doar doua. Viata mea a luat-o inaintea scrisului. L-am cautat din nou, dupa zece ani, si, la fel de amabil, a acceptat sa ii trimit un material despre Ionut Budisteanu, tanarul care a deschis portile cercetarii multor tineri din Romania.
Domnule Culian, cum v-ati hotarat sa plecati din Romania?
Nu am avut de ales. Ministrul de atunci al culturii comuniste, Suzana Gadea, mi-a anulat un contract in Germania, unde am cantat aproape 5 ani cu trupa mea – System. Platisem cote ARIA mai bine de jumatate din banii castigati in valuta, desi contractele erau ale noastre (in urma unor intelegeri cu impresarii germani care ne selectau vara cand cantam pe Litoral), instrumentele erau proprietate personala, transportul ni-l plateam singuri, iar ARIA incasa sume uriase in schimbul unui pasaport. Acceptam aceste conditii de adevarata sclavie din cauza castigului mult mai mare pe care il realizam in Germania (comparativ cu Romania), dar ne lasam acasa familiile si cantam sapte ore pe zi (noaptea), plus repetitiile (alte 2-3 ore zilnic). Dupa cinci ani de exploatare, ministrul Suzana Gadea s-a gandit sa mai fure ceva din munca noastra si le-a impus agentiilor germane sa ne cumpere la preturi mai mari, deci cotele ARIA cresteau si ele. Germanii nu au acceptat, iar noi ne-am trezit fara contractul pe care venisem sa-l semnez. Restul trupei era in Germania si canta, iar eu am telefonat sa explic ce s-a intamplat. Nu s-a mai intors niciunul in Romania, s-au casatorit si si-au intemeiat familii acolo, iar eu am ramas fara servici si cu o familie de intretinut. Baietii din trupa au fost draguti si mi-au trimis instrumentele prin Posta, poate ca semn de recunostinta ca le-am salvat viitorul cu acel telefon. Nu am fost numai eu victima jafului practicat de sinistra agentie de impresariat ARIA, o institutie plina de securisti. Intrebati-i pe artistii romani prin ce treceau si cat se umileau pentru a li se aproba contractele in strainatate. Asa am hotarat sa plec din Romania si mi-am facut un plan de care a stiut numai regretatul meu tata. Cum viza mea de lucru era blocata, am solicitat pasaportul de turist si l-am obtinut pe baza faptului ca avusesem multe intrari si iesiri din Romania, plus “comisionul” oferit securistului de cartier care se “ocupa” de mine si care avea acoperire prin activitatea mea indelungata in strainatate. Sotia si fiica mea nu au stiut nimic despre planul meu. Si dus am fost. Ajuns la New York, am cerut azil politic chiar in aeroportul JFK si l-am obtinut dupa un interviu de sase ore. Totul a mers repede, mai ales ca nu fusesem membru PCR – prima intrebare pe care mi-a pus-o inspectorul de la Oficiul de Imigrare American – si motivarea cererii mele de azil politic nu era de natura economica, adica lipsa banilor. Au urmat condamnarea si presiunile facute de Securitate asupra sotiei mele, pentru a ma convinge sa ma intorc in tara, dar eu hotarasem deja viitorul meu si al familiei mele. Dumnezeu a fost de partea mea si dupa noua luni a venit “revolutia” din decembrie ’89, iar eu mi-am putut aduce familia foarte repede in America. Cam asta este, pe scurt, povestea plecarii mele din Romania.
Cum ati pornit New York Magazin? Care au fost cele mai mari incercari?
Lucrasem trei ani la cel mai vechi ziar romanesc din America, Micro-Magazin, si mi-a placut mult ce faceam acolo. Din pacate, patroana ziarului, doamna Catalina Luminita Ligi – un om exceptional care m-a ajutat foarte mult – a murit la numai 46 de ani si ziarul a disparut. Fiica mea, Andreea, care atunci era studenta, mi-a propus sa facem un ziar impreuna si am acceptat. Stiam ce ma asteapta, dar entuziasmul ei m-a convins. Cat despre incercari, as putea scrie o carte. Nu aveam bani, nu stiam sa folosesc computerul (noroc ca Andreea stia), habar nu aveam ce inseamna managementul unui ziar etc. Asa ca m-am inscris la un curs de Publishing Management (platit) la cotidianul The New York Times si nu am lipsit de la niciun workshop sau conferinta pe aceasta tema. Acolo am invatat ce inseamna politica editoriala a unei publicatii, tehnica interviului, tehno-redactare etc. Trebuia sa stiu toate aceste lucruri, altfel ar fi fost ca si cum mergi pe o strada si nu stii cum se numeste, adica, mai pe romaneste, esti aerian. Am scos primul numar de ziar fara sa stiu mai nimic, taiam coloanele cu foarfeca si le puneam pe o pagina, iar uneori, din cauza oboselii, le inversam si nu se mai intelegea nimic. Munceam 16-18 ore in fiecare zi si nu aveam nici sarbatori, nici viata de familie, dar o aveam pe Andreea de partea mea, iar sotia mea s-a alaturat si ea acestui efort cand a vazut ca nu era cale de intors si ziarul incepuse sa mearga destul de bine, adica reusisem sa acopar cheltuielile si sa fac un mic profit fara sa investesc mai nimic.
Am vazut ca aveti conexiuni cu personalitati americane, cum ar fi Hillary Clinton si altii, pe care va rog sa-i enumerati dvs. Ce va intreaba despre Romania? Ce le raspundeti? Care este perceptia lor despre Romania?
Pe doamna Hillary Clinton am cunoscut-o in 2001, cand a candidat din partea democratilor pentru Senatul SUA, statul New York. M-a invitat la micul dejun. Dorea sa afle care sunt problemele cu care se confrunta Comunitatea Romaneasca din New York. Am discutat circa o ora, m-a ascultat cu atentie si mi-a spus direct ca are nevoie de voturi. I-am spus ca eu si romanii suntem republicani in majoritate, dar nu s-a descurajat. Mi-a explicat ca New York-ul este dominat de democrati si ca poate face mai mult decat republicanii pentru Comunitatea Romaneasca. Avea dreptate, iar franchetea doamnei Clinton m-a surprins. Era vorba de pragmatism. Din pacate, romanii din tara nu inteleg ca trebuie sa-i sprijine in alegeri pe candidatii care le pot rezolva problemele, chiar daca simpatizeaza cu un partid politic sau altul. In America e altfel si am vazut milioane de republicani votand cu democratii sau invers. Asta inseamna democratie si o buna intelegere a fenomenului politic, adica folosirea votului in interesul cetateanului, nu in folosul candidatului. Am cunoscut si alte personalitati din politica, economie sau cultura si cand m-au intrebat de unde sunt le-am spus ca vin din cea mai frumoasa tara din lume, dar ca America este o tara pe care o iubesc la fel de mult, fiindca mi-a oferit o sansa pe vremea cand regimul politic comunist din Romania m-a umilit si m-a fortat sa parasesc locul unde m-am nascut si unde am invatat sa merg, sa vorbesc, sa scriu si sa citesc.
Cum vedeti comunitatea romaneasca din New York? Va ajutati? Va intalniti? Aveti locuri comune unde sa mergeti sa discutati?
Comunitatea Romaneasca din America nu e nici mai buna, nici mai rea, decat alte comunitati. Cei care s-au adaptat si s-au realizat in aceasta tara fac lucruri minunate in comunitatile in care traiesc. Avem romani profesori in marile universitati americane, medici, ingineri sau arhitecti exceptionali sau muncitori. Sunt oameni care nu privesc decat inainte si nu se cramponeaza de trecut, desi unii au suferit in Romania. Aceasta atitudine pozitiva ii duce la succes si societatea americana progreseaza. Am citit in ziarele din Romania tot felul de speculatii cum ca romanii din America ar fi dezbinati. O mare minciuna, generata, poate, de unele frustrari. In opinia mea nu exista cuvantul dezbinare, exista insa oameni care fac ceva si oameni care nu fac nimic. Eu cred ca intru in prima categorie. Avem multi romani exceptionali la New York si in America, dar nu va dau nume de teama sa nu omit pe cineva. Sigur ca avem locuri de intalnire, dar ele nu sunt numai restaurantele. Avem Cenaclul literar “Mihai Eminescu”, avem un club romanesc, o echipa de fotbal si multe altele. Discutam adesea despre Romania sau despre ce putem face pentru a-i ajuta pe compatriotii nostri din tara. Si facem foarte mult, daca ne gandim cate miliarde de dolari intra anual in economia romaneasca datorita noua.
Daca ati avea puterea necesara, ce ati face sa schimbati ceea ce nu merge in Romania?
Nu-mi place sa dau sfaturi, dar m-ati intrebat si trebuie sa va raspund. Cred ca Romania noastra are nevoie de recunoasterea si de recuperarea valorilor ei autentice, a modelelor de succes. Mai are nevoie de o atitudine constructiva, pozitiva, a celor care o conduc si a celor care sunt condusi. Din pacate, o serie intreaga de nulitati sau de umbre ale trecutului au reusit sa profite de tranzitie si sa se cocoate in varful societatii si nu vor sa lase locul unor oameni noi si capabili sa impinga tara inainte. Aici cred ca e marea problema. Desi sunt un optimist incurabil, ma tem ca o schimbare in bine nu va veni prea curand.
Va rog sa dati un sfat celor care aleg calea emigrarii in SUA. Care este secretul succesului?
Cred ca romanii care vin in America trebuie sa uite cine au fost in Romania, dar sa nu uite de tara lor. Secrete sau miracole nu exista atunci cand vine vorba de succes. Exista insa munca si determinare, plus putin noroc. Daca le ai pe primele doua, sigur vine si succesul, iar norocul face diferenta in timp. Cu putin noroc poti obtine ceea ce ti-ai propus mai repede decat altii, dar rezultatul este acelasi.
Care este cea mai mare realizare, ca fondator al magazinului dvs.? Acel subiect de care v-ati lovit, care nu se face decat o data in viata?
Faptul ca am reusit sa tin in viata 16 ani o publicatie saptamanala romaneasca peste Ocean ar fi cea mai mare realizare a mea, mai ales ca fac ziarul singur in ultimii 13 ani, fiica mea terminand studiile si alegand drumul ei in viata. Nu pot spune ca a exista un subiect de care m-am lovit o singura data in viata. Cand lucrezi in presa, se poate intampla orice si in orice moment. Poate ca acesta este si farmecul meseriei de jurnalist.
Cum v-ati mentinut verticalitatea? Nu ati avut presiuni din partea politicienilor romani? Nu v-ati simtit niciodata intimidat? A incercat cineva sa „va cumpere”?
Pentru a mentine ceva, mai intai trebuie sa ai acel ceva. Verticalitatea se formeaza in primii ani de viata – hai sa spunem 7 – si ea depinde de modul in care ai fost crescut si de ce ai vazut in casa. Eu seman mult cu regretatul meu tata, care a fost un luptator pentru dreptate care nu a acceptat niciodata compromisul sau tradarea, doua atribute de care originea etnica din care provin este straina. Aceasta este latura armeana a caracterului meu si am mostenit-o de la tata. Partea romaneasca vine de la mama, o muncitoare serioasa si neobosita. Incercari de a fi “cumparat” au fost mai multe, mai ales in timpul regimului Iliescu-Nastase, care isi dorea o imagine buna afara. Le-am respins pe toate, eu fiind un produs al Comunitatii Romanesti din New York, fata de care am obligatii si responsabilitati. In fond, fara cititorii mei din America ar fi trebuit sa ma apuc de altceva, deoarece succesul sau esecul ziarului depinde de ei. In plus, lumea ma cunoaste aici si nu imi place sa se uite la mine peste umar cand ma intalneste. Pe de alta parte, nimeni nu s-a imbogatit facand un ziar romanesc in America, chiar daca aici presa e libera si posibilitatile de succes in plan financiar sunt numeroase.
Stiind ca veti avea o lansare de carte vara aceasta, va rog sa-mi spuneti despre ce este vorba.
Da, este vorba de volumul intitulat “New York Magazin – istoria adnotata a unei publicatii romanesti (1997-2012)”, prima monografie care are ca subiect un ziar romanesc din afara tarii. Lucrarea a aparut la Editura “Eikon” din Cluj-Napoca in 2012, fiind realizata de sotii Liliana si Doru George Burlacu impreuna cu un colectiv de masteranzi si doctoranzi de la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj, coordonat de prof. univ. dr. Aurel Sasu. Volumul are o mie de pagini si este o sinteza a tot ce am publicat in perioada 1997-2012. Este o lucrare unica si un instrument de studiu pentru viitoarele generatii de jurnalisti, istorici sau profesori care doresc sa afle ce s-a scris in presa scrisa romaneasca de peste Ocean intr-o anumita perioada de timp. Totodata, aceasta carte deschide drumul spre o istorie a presei scrise de limba romana din afara granitelor. Din pacate, nicio publicatie romaneasca din strainatate nu a pastrat arhiva completa, unii editori au plecat dintre noi si munca lor de ani de zile s-a pierdut. Eu am avut grija ca arhiva completa a ziarului New York Magazin sa fie pastrata si ea se afla acum la Biblioteca Universitara “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, o institutie de cultura de mare prestigiu careia ii multumesc pe aceasta cale pentru interesul si grija aratate publicatiei pe care am fondat-o. Pe baza acestei arhive a aparut si cartea, pe care o consider cea mai mare realizare a mea de pana acum, mai ales ca acest proiect a fost realizat de o echipa de profesionisti, atat romani, cat si romani americani, volumul fiind o adevarata bijuterie si poate sta in orice librarie sau biblioteca din lume. Iata ca si in Romania se pot face lucruri de calitate atunci cand oamenii lucreaza in echipa uniti de o pasiune comuna.
Ce asteptati de la viitor? Care sunt lucrurile de care va mandriti si cele pe care nu le-ati putut implini?
Imi doresc sa fiu sanatos si sa pot duce la bun sfarsit mai multe proiecte. Unul ar fi o auto-biografie, apoi un volum complet cu cele peste 400 de editoriale scrise de mine. Mandria mea este volumul recent aparut, iar dezamagirea – faptul ca am inceput cam tarziu sa astern pe hartie lucruri pe care posteritatea trebuie sa le stie si sa le pastreze.
Daca ati da timpul inapoi, ce ati schimba? Va considerati implinit? Fericit?
Nu as schimba nimic. Cred ca destinul meu a fost scris undeva de bunul Dumnezeu si sunt multumit cu ce mi-a daruit in cei 61 de ani de viata. 22 de ani am fost un muzician apreciat in Romania, de 16 ani fac un ziar romanesc in America, iar fiica mea, Andreea Maria, este doctor in Afaceri Globale si prima romanca acceptata interna in Departamentul de Stat al SUA. Acum este manager la Institutul de Resurse Mondiale din Washington si ma consider un om implinit. In ceea ce priveste fericirea, cred ca acesta e un termen relativ si depinde de unghiul din care o privesti.
Mai sunteti stelist? Mai ales dupa ce Gigi Becali a fost arestat si condamnat definitiv?
Nu numai ca sunt stelist, dar am jucat la „Steaua” de la 8 ani pana la 16, fiind coleg cu Iordanescu! Iubesc „Steaua” si acest club nu inseamna Gigi Becali. Echipa „Steaua” e un spirit.
Interviu realizat de Dana Maria (Achim) Dezotell, New York
