AcasăNewsFraude imense in sistemul energetic din Gorj

Fraude imense in sistemul energetic din Gorj

Conducerea CE Turceni a alocat nelegal aproape 20 de milioane de lei noi pentru actiuni sociale, culturale si sportive

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a sesizat DNA in legatura cu mari nereguli descoperite in urma unor controale la unitatile miniere si energetice din Gorj. Societatile de stat au cheltuit ilegal zeci de milioane de lei si au falsificat acte contabile.

Conducerea CE Turceni a alocat nelegal aproape 20 de milioane de lei noi pentru actiuni sociale, culturale si sportive

Controlul ANAF a fost declansat in 2011 la complexele energetice Turceni si Rovinari, precum si la Societatea Nationala a Lignitului Oltenia.  In urma controlului, care a vizat activitatea din perioada 2007-2009, angajatii Fiscului au gasit falsuri in acte contabile, prin care s-au „palmat” zeci de milioane de lei, pentru a nu se plati darile aferente catre stat. In schimb, desi unitatile respective mergeau si inca mai merg in pierdere, au oferit sponsorizari de zeci de  milioane de lei noi pentru activitati cultural-sportive.

Batjocura cu banul statului

La CE Turceni s-a constatat o diminuare nejustificata a veniturilor cu aproape 22 de milioane de lei. Pe de alta parte, CE Turceni si-a majorat cheltuielile cu 21,6 milioane de lei, o mare parte din suma, 19,7 milioane lei, reprezentand cheltuieli cu actiuni sociale, culturale si sportive, efectuate nelegal in perioada 2007-2009. La CE Rovinari, scenariul batjocurii fata de banul public s-a repetat „la indigo”, inspectorii constatand si acolo o diminuare a veniturilor, cu peste 22 de milioane de lei, precum si sponsorizari de peste 6,3 milioane lei pentru actiuni sociale, culturale si sportive. Dar cele mai mari sponsorizari le-a facut SNLO Oltenia, care si-a majorat cheltuielile cu peste 25 de milioane de lei. Din aceasta suma, peste 24,5 milioane reprezinta cheltuieli nelegale facute in perioada 2007-2009 cu actiuni sociale, culturale si sportive, cu reclama, protocolul si publicitatea.

author avatar
Arpad Dobre
254 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger