AcasăNewsFost deputat PNL, ex-secretar de stat, trimis in judecata de DNA

Fost deputat PNL, ex-secretar de stat, trimis in judecata de DNA

Procurorii anticoruptie au decis trimiterea in instanta a dosarului in care fostul parlamentar este cercetat alaturi de o alta persoana. Cauza va fi judecata la Tribunalul Bucuresti.

Marin Anton este acuzat de luare de mita, in calitate de secretar de stat si de vicepresedinte al Consiliului Tehnico – Economic in cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, ce avea in coordonare activitatea Companiei Nationale “Aeroportul International Henri Coanda-Bucuresti” S.A. Otopeni. In timp ce Adrian Mihai Ionescu, la data presupusei fapte director general adjunct al Directiei de Coordonare si Monitorizare Autostrazi din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri din Romania SA (la acea data) si fost consilier al ministrului transporturilor si infrastructurii, este acuzat de complicitate la luare de mita, din cate se precizeaza in comunicatul DNA.

Iata ce precizeaza procurorii in privinta acuzatiilor ce li se aduc celor doua persoane cercetate in cauza de fata:

„In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In anul 2009, se afla in derulare un contract modernizare a Aeroportului International Henri Coanda, in cadrul caruia, in executarea actului aditional nr. 9/07.12.2007, incepuse proiectarea unui nou terminal. Statutul tarii noastre de membru al UE, precum si perspectiva aderarii la spatiul Schengen impunea o reactualizare a obiectivului de investitii, concomitent cu aprobarea, la nivelul ministerului transporturilor si infrastructurii a unor indicatori tehnico-economici actualizati.

Compania internationala care avea de executat lucrarile la noul terminal predase proiectul si intreaga documentatie catre beneficiar – Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (C.N.A.I.B.) la finalul anului 2008 si urma ca aceasta din urma sa se ocupe de obtinerea avizelor si aprobarilor necesare demararii lucrarilor.

Cu toate ca C.N.A.I.B. a inaintat solicitarea de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici inca de la inceputul lunii februarie 2009, pana in luna iunie 2009, la nivelul Ministerului transporturilor si infrastructurii nu se luase inca vreo decizie, iar din cauza lipsei de finantare, lucrarile pe santierul Otopeni stagnau.

In aceste imprejurari, in perioada iunie – noiembrie 2009, inculpatul Anton Marin, in calitatea mentionata mai sus, a acceptat promisiunea si ulterior, a primit, de la reprezentantul filialei din Romania a companiei internationale care avea in executare contractul de modernizare la aeroportul Otopeni (martor in cauza), suma totala de 22.760.654 lei (aproximativ 5,3 milioane euro la cursul de schimb din acea perioada), ce reprezenta un comision de 3,5% din valoarea cu care urma sa se suplimenteze contractul de executie a lucrarilor.

Banii respectivi au fost primiti de inculpat pentru a aviza, in perioada 15 iunie – 17 iulie 2009, documentatia privind obiectivul de investitii “Dezvoltare si Modernizare Aeroport International Bucuresti – Otopeni (…)”, nota de fundamentare si proiectul de hotarare de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizati ai obiectivului de investitii mentionat mai sus, precum si aprobarea continuarii lucrarilor si a finantarii obiectivului respectiv.

Ca urmare a acestor demersuri, proiectul de hotarare de guvern a fost adoptat, fiind emisa Hotararea de Guvern nr. 852/2009, act administrativ necesar pentru incheierea actului aditional nr. 10 din data de 21.08.2009 la contractul din data de 30.04.1992 pentru Dezvoltarea si Modernizarea Aeroportului International Bucuresti – Otopeni, avand ca parti Compania Nationala Aeroportul International Henri Coanda – Bucuresti si societatea omului de afaceri.

Banii au fost primiti de inculpatul Anton Marin prin intermediul unei societati comerciale unde acesta avea calitatea de asociat.

Inculpatul Anton Marin a beneficiat de ajutorul inculpatului Ionescu Adrian Mihai care, in luna iunie 2009, cu ocazia unei intalniri pe care acesta din urma a avut-o cu reprezentantul companiei internationale, i-a specificat acestuia “pretentiile” primului inculpat precum si modalitatea de remitere a banilor. Astfel, intre compania internationala si societatea controlata de inculpatul Anton Marin a fost incheiat un contract de subantrepriza, suma de 22.760.654 lei fiind achitata prin transfer bancar, in perioada 23 iulie – 20 noiembrie 2009, si reprezenta contravaloarea unor lucrari de organizare santier care nu au fost executate in realitate.

Suma de bani obtinuta in modalitatea de mai sus a fost folosita in interesul firmei unde inculpatul Anton Marin era asociat.

In cauza s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor imobile ce apartin inculpatului Anton Marin”.

230 afisari

1 COMENTARIU

  1. ANI si OFICIU PENTRU SPALAREA BANILOR CE PAREREA AU DESPRE DECLARATIA DE AVERE A EXCOCULUI DE SUTE DE MILIOANE DE EURO ….??? ACEST NEMERNIC A PUS BAZELE DISTRUGERII PRIN FURACIUNE RAFO ONESTI.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger