Primarita Capitalei a lansat vestea cea mare: in cateva zile se va lansa licitatia pentru cumpararea a sute de autovehicule noi pentru RATB. Bucurestenii sunt patiti la promisiuni, asa ca, pana si asociatia nevazatorilor din Vatra Luminoasa, ar spune „pana nu le vad, nu cred”. Dar nemtii, vorba lui Arghezi, nemtii cand ii aduci?
Romania arhaica definea „nemti” orice persoana care era imbracata urban si se pricepea la ceva tehnic. Arghezi, limba batrina, stia de naravurile romanesti, adica geaba avem noi tehnologie de varf (in speta germana, poetul referindu-se la proaspata dotare a studiourilor Buftea, inaugurata cu pompa de comunisti prin anii 50) daca nu avem si specialisti pe potriva. Ce legatura are cu RATB? Una chiar mare, cat parbrizul unui Mercedes Citaro, actualele autobuze ale regiei. Ce, ba, vor sari unii, soferii din Romania nu stie sa conduca? Ba da, stie. Dar, tinand seama de exigentele unui transport public, problema comporta mai multe aspecte. Nu manuiesti un utilaj, „nu transporti cartofi, moldovene !”, cum se striga pe vremea lui Ceausescu.
Metehnele , de fapt nesimtirea unor manivele nu s-au schimbat nici astazi. Si nici nici un autobuz ultramodern nu-i va scoate din papucii de casa in care conduc ca niste melteni, sa fie prelungirea fireasca a unui parc auto, electric sau pe sine, la standardele unei capitale din UE.
De la uniforma, la Marinica in maiou
In vremea fostului ITB, pe la inceputuri, soferii, vatmanii, purtau cu mandrie o uniforma. Era un statul social: nu erai un terchea-berchea, lucrai la „stat”, in Bucuresti, munca de raspundere. Aveai un drept, ai scapat de saracia de la sat. Ba, in acele vremuri, parcul auto particular fiind scheletic, soferii, in general, afisau un dispret abia mascat fata de civilii care-i asteptau ca pe Dumnezeu in „statii”, nemaivorbind pe traseele satesti. Dar, cum Ceausescu era atehnic si gena pupatului in cur era (si este) dominanta in ADN-ul poporului, treaba a degenerat, ITB-ul ajungand sa fie injurat la fel de abitir ca Nicolae si Elena, o institutie care a chinuit literalmente bucurestenii. Scazand standardele, pe fondul unor directive imbecile, care contraziceau pana si principiile fizicii, regia de transport a devenit un sistem ce naviga pe apele falimentului (nedeclarat), avand la volan personaje in maiouri, cu unghii lungi la destiul mic, mereu nerabdatoare cu batranii, agresive si latratoare cu calatorii. „Ce, nene, nu-ti convine? Ia-o pe jos!”. „Ca leafa ti-o da ma-ta, nu noi, nu?”, replicau oamenii. Dar Marinica era grabit, le inchidea usa in nas si schimba, viril, viteza a doua.
Si nesimtitii actuali
Situatia nu difera prea mult nici in ziua de azi. Ar putea fi de inteles faptul ca soferii si vatmanii si-au carpacit un (inestetic) adapost ce-i separa de calatori, astfel ca nu aud o cerere de urgenta sau alte asemenea. OK, e stres si nici calatorii nu sunt usa de biserica. Te poti trezi cu un nebun care-ti da in cap sau te apuca de maini in timp ce conduci. OK, faci sute, mii, de aceleasi gesturi, zilnic (comenzi), o rutina care necesita concentrare (si sunt unii care rup aceasta rutina, exagereaza, vor sa-i iei de pe drum, vor sa deschizi usile la stop sau intre statii, sa le fie mai la indemana). OK, autobuzul, tramvaiul, troleibuzul nu sunt scutere si trebuie sa le anticipezi dinamica, ceea ce e mult mai greu ca la autoturisme. OK, mai sunt si biciclistii sau incepatorii. Dar, apropo de usa de biserica, de ce biserica ma-tii (cum spunea ieri un calator in 331) mergi deseori ca dricul primariei? Am trait sa vad cum autobuze RATB sunt depasite de biciclisti. Sau: e verde, cale libera, dar mai repede rasare soarele din mare decat un demaraj RATB style. Apropo de linia 331, e un soferache tanar care in drum spre Casa Presei (de la Perla si mai departe, spre Damaroaia) merge cu viteza unui bou care trage un car. Cu proxima ocazie (desi a avut reclamatii din partea calatorilor) vom transmite RATB detalii precise (numar, ora, ziua, speram la masuri). Si o veste buna, tot pe linia 331. Un el si o ea spanioli, de varsta a treia, derutati, au cerut lamuriri soferului. Care i-a lamurit intr-o engleza perfecta! Se mai intampla si minuni.
La concluzii
Deci, o innoire a parcului RATB trebuie insotita de soferi care sa respecte aceasta dinamica. Care sa nu mai conduca in lumea lor, paralel cu dinamica calatorilor. Carora sa le pese ce se intampla in spatele lor, cu cei aproximativ 100 de oameni full option, cat inghit acu autobuzele, Bucurestii pastoriti de dna Firea avand una din cele mai mari aglomerari pe metru patrat in mijloacele de transport in comun. Care trebuie sa se impace cu bucurestenii, de la care iau banii, asa cum si acestia din urma vor sa se simta in RATB ca la mama acasa, nu ca ma-sa acasa.
