Aflat la Paris, Klaus Iohannis a scos pe gura cea mai rasuflata poanta. Fara sare si fara piper. Nu puteai sta serios pentru ca nu aveai de ce. Dar nici sa razi nu puteai, pentru sasii nu au avut, in copilarie, bancuri cu Bula si nu stiu ce e umorul.
Mi-e greu sa identific motivul pentru care Iohannis a simtit nevoia sa vorbeasca. Mi-e si mai greu sa-mi dau seama ce a vrut sa spuna. O fi vrut sa fie o figura de stil, dar nici aici nu a nimerit-o. Nu tu stil, ci doar o flescaiala de vorbe. Nu tu poanta, ci doar o zicere din care am inteles ca o prajitura s-a ars. Am mai inteles si ca prajitura e Romania. Ma rog, cu asta a vrut el sa compare. Razi daca poti! Ca am avea de toate sa facem o prajitura buna, dar la noi se arde. Ca asa am facut in ultimul secol. Bai, ce prosti am fost! Adica am avut tot ce ne trebuia, dar am uitat aluatul in cuptor. Asa, si? Unde radem? Se vede ca e prajitura saseasca, nu e insiropata. Dupa care Iohannis a trecut la calea europeana, ingredient obligatoriu in discursurile lui. Cred ca de aia ni s-a parlit coca, ca am amestecat Uniunea Europeana in aluat si s-a prins la fund. Iar noi am tinut-o in cuptor pana s-a ars de tot. Banuiesc ca asta a vrut sa spuna. Si chiar daca i-a mai dat cu un pic de vanilie, ca sa imprastie mirosul de arsura, eu tot asa am inteles. O fi vrut sa fie o figura de stil, probabil. Dar cand nu ai stil, ramai doar cu figura. Iar omul cu figura se numeste figurant, dupa logica mea vesela. Nu stiu de ce se complica presedintele meu cu lucruri pe care nu le cunoaste. N-ar fi fost mai bine sa spuna auditoriului poanta aia cu Bula in noaptea nuntii?
Toapa noastra prezidentiala iar a iesit in evidenta. Toate doamnele prezente erau in negru, numai a noastra era floricica, toporas de priomavara, in bleu, la comemorarea unui razboi care a fost cel mai crunt prin folosirea armelor chimice, pe care nici Hitler nu le-a folosit pe campul de lupta, ci numai in camerele de gazare. E ca si cand ai vemi la parastas imbracat in rosu…Domna asta est totusi profesoara de engleza nu o toapa oarecare si nu ii trebuie stilis, ci numai un pic de bunsimt pentru a te imbraca adecvat momentului///
Articolul in sine este o poanta ,cititorii se intreaba , pe buna dreptate , de ce atata secretomanie si nu ni se spune si noua celebra poanta . Cea mai rasuflata , fara sare si piper , o flescaiala de vorbe , fara stil , o zicere ca o prajitura arsa , o prajitura saseasca nesiropata ? Dupa logica vesela ar trebui sa ne intrebam cine s-a ARS si cine este FIGURANTUL : Cel cu prajitura sau cel care omite cu buna stiinta sa informeze corect cititorii DESPRE CE POANTA ESTE VORBA ? Auditoriul de la Paris a avut posibilitatea sa rada din complezenta sau nu , noua ne este interzis sa stim macar p-aia cu Bula in noaptea nuntii ? De ce atata mister ? Deontologia profesionala obliga la informare corecta inainte de a incepe arsenalul ponegririlor , este o minima cerinta pentru credibilizarea unui articol !