AcasăOldVoiculescu, la IPJ Ilfov in dimineata zilei in care se anunta decizia...

Voiculescu, la IPJ Ilfov in dimineata zilei in care se anunta decizia in Dosarul ICA: Astept la ora 12 verdictul

Dan Voiculescu s-a prezentat, vineri dimineata, in ziua in care se va anunta verdictul in Dosarul ICA, la sediul Politiei Ilfov. Presedintele fondator al Partidului Conservator trebuie sa prezinte, periodic, la sediul IPJ, ca masura obligatorie a controlului judiciar dispus de catre procurori in dosarul in care DNA il acuza pe fostul senator de santaj.

Voiculescu a stat de vorba cu jurnalistii, spunandu-le ca asteapta decizia magistratilor Curtii de Apel Bucuresti, in dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA), verdict ce va fi anuntat in cursul acestei zile, urmand ca apoi sa mearga acasa. „Astept la ora 12 verdictul, dupa care probabil ma duc acasa. (…) Verdictul nu poate de fi decat de natura sa vina sa ma roage sa merg nu stiu unde sau sa nu fie. Nimic nu este stabilit inainte. Judecatorii vor lua o decizie si o vor anunta in sedinta publica”, a declarat fostul senator.

Intrebat daca se asteapta la o condamnare in procesul al carui verdict se anunta azi, Dan Voiculescu a raspuns: „Nu, nu ma astept. Dar intotdeauna in viata e bine sa pui raul inainte, pentru ca atunci vei avea o bucurie mai mare atunci cand nu se intampla raul”. Totodata, presedintele fondator al PC a sustinut ca va astepta verdictul acasa, impreuna cu familia sa. „La onoare, demnitate si curaj n-am sa renunt niciodata, indiferent de batalie si batalie mai mare decat cu presedintele statului n-ai cum sa duci. (…) O sa se faca dreptate, va asigur”, a mai afirmat fostul senator.

Voiculescu a fost trimis in judecata, alaturi de alte 12 persoane, in dosarul cunoscut drept „Telepatia”, la finele anului 2008.

175 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger