AcasăOldSova, la Instanta Suprema. Magistratii analizeaza contestarea masurii arestului la domiciliu

Sova, la Instanta Suprema. Magistratii analizeaza contestarea masurii arestului la domiciliu

Dan Sova

Parlamentarul si-a inceput prima zi a saptamanii cu un drum la Instanta Suprema. Dan Sova se afla si la aceasta ora in sediul Inaltei Curti, unde luni se judeca o contestatie pe care procurorii au depus-o fata de masura luata anterior de catre magistratii aceleiasi instante in cazul social-democratului, respectiv cea a arestului la domiciliu. La randul sau, fostul ministru a contestat masura, pentru ca ar vrea sa fie cercetat in libertate.

Dan Sova

Sova a ales sa nu faca nicio declaratie la sosirea la sediul Curtii Supreme. In urma cu zece zile, el a fost plasat in regim de arest in propria locuinta, la scurta vreme dupa ce senatorii au dispus ridicarea imunitatii sale parlamentare, in urma unei solicitari formulate, de catre procurorii DNA, in vederea incuviintarii retinerii si arestarii preventive a parlamentarului, in dosarul privitor la CET Govora, in care este cercetat pentru trafic de influenta.

Ulterior deciziei luate, prin vot, in Senat, Sova a fost retinut, iar apoi dus in fata instantei cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. Doar ca magistratii ICCJ nu au acceptat aceaststa varianta, dispunand plasarea fostului ministru, avocat de meserie, in arest la domiciliu. Masura a fost contestata atat de procurori,cat si de Sova, iar termenul pentru judecarea contestatiei este 14 decembrie. Ca urmare, in cursul zilei de luni, Sova ar putea afla ce decid magistratii Instantei Supreme in cazul sau.

91 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger