AcasăOldSi Virgil Magureanu a venit la Parchetul General, pentru a discuta cu...

Si Virgil Magureanu a venit la Parchetul General, pentru a discuta cu procurorii

Magureanu, fostul sef al Serviciului Roman de Informatii (SRI), a ajuns, miercuri, putin dupa ora 10, la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru a discuta cu procurorii in „dosarul Mineriadei”.

UPDATE 11.47: Virgil Magureanu, cel care, in iunie 1990, conducea SRI a parasit sediul PICCJ. „Este benefic ca s-au reluat cercetarile (… ) pentru ca sa se reconstituie, conform adevarului, toate cate s-au intamplat”, a declarat Magureanu, adaugand ca nu este singurul care poate contribui la lamurirea a ceea ce s-a intamplat in privinta evenimentelor din ’90.

„Vom da declaratii in legatura cu toate cate s-au intamplat si cu raspunderile fircaruia dupa incheierea tuturor cercetarilor”, a adaugat acesta. Intrebat daca este acuzat de crime impotriva umanitatii, Magureanu a replicat taios: „aceasta este o intrebare de-a dreptul neroada!”

––-

(foto: gorj-domino.com)

Virgil Magureanu a sosit la sediul PICCJ in urma cu scurt timp, la doar cateva minute de cand Ion Iliescu, politicianul aflat in fruntea statului, in iunie 1990, cand au avut loc evenimentele violente de la Bucuresti, a intrat la randul sau in cladirea respectiva.

In timp ce Ion Iliescu a ales sa nu vorbeasca deloc cu presa, Magureanu a facut doar cateva precizari. „Pana nu se lamuresc, de catre instanta, circumstantele acestor regretabile victime n-avem ce comenta”, a sustinut fostul sef al SRI. In momentul in care a fost intrebat daca ar avea ceva sa-si reproseze, Virgil Magureanu a raspuns: „Nu cred ca in legatura cu morti”.

In acelasi timp in care cei doi ajungeau la Pachetul General, pentru a discuta cu procurorii, reprezentantii institutiei precizau ca ancheta in acest dosar, dar si ca se fac cercetari sub aspectul savarsirii de infractiuni contra umanitatii. Nu in ultimul rand, PICCJ anunta ca s-a dispus extinderea urmaririi penale in privinta participarii altor persoane la savarsirea faptelor aflate in cercetare in legatura cu evenimentele din iunie 1990, in dosarul cunoscut drept „Mineriada din 1990”.

Va prezentam, in cele ce urmeaza, integral, precizarile din comunicatul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie:

„Ca urmare a ordonantei procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de infirmare a solutiei si confirmare a ordonantei de catre judecatorul de camera preliminara din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorii militari continua ancheta in dosarul nr. 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Prin ordonanta nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea incadrarii juridice si efectuarea in continuare a urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii contra umanitatii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g si j din Codul penal constand in reprimarea violenta a manifestatiei din Piata Universitatii, din dimineata zilei de    13 iunie 1990, soldata cu decesul a patru persoane si ranirea prin impuscare a altor trei, precum si vatamarea corporala si lipsirea de libertate a aprox. 1.000 de persoane in zilele de 14 si 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declansat de catre muncitori din unele centre industriale si bazine carbonifere din tara.

Prin aceeasi ordonanta s-a dispus extinderea urmaririi penale cu privire la participarea altor persoane la savarsirea faptelor descrise anterior.

In perioada urmatoare vor fi audiate persoanele fata de care s-a dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii contra umanitatii prev. de 439 lit. a, g si j din Codul penal si care la data evenimentelor detineau functii de conducere la nivelul structurilor civile si militare ale statului, precum si in cadrul unor unitati economice.

245 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger