AcasăOldSi fostul ministru Dobre a venit la Parchet, joi, in dosarul mineriadei

Si fostul ministru Dobre a venit la Parchet, joi, in dosarul mineriadei

Cel de-al patrulea personaj cu nume sonor care a trecut, marti, pragul Parchetului General, fiind citat in „dosarul Mineriada” a fost Gheorghe Dobre.

Pe langa Emil Dumitrescu, fost consilier prezidential in ’90, Cazimir Ionescu, ex-vicepresedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala (UNPR), dar si Miron Cozma, fosutl lider la minerilor din Valea Jiului, la discutii cu procurorii din cadrul Parchetului General, care ancheteaza dosarul Mineriadei din iunie 1990 a ajuns, joi la amiaza, si Dobre.

Precizam ca la momentul respectiv, Dobre nu facea parte din Guvern. In vara lui 1990, acesta era seful Regionalei Cai Ferate Craiova, functie pe care a ocupat-o pana in 1991, dupa ce, timp de aproape cinci ani, pana in anul in care au avut lor evenimentele aflate sub cercetare, Dobre a fost sef al Diviziei Vagoane, in cadrul aceleiasi regionale CFR.

Politicianul in varsta de 67 de ani a fost numit ministru in decembrie 2004, preluand portofoliul Transporturilor, Constructiilor si Turismului in Cabinetul Tariceanu, si a fost membru al Guvernului aproximativ un an.

sursa foto: old.gov.ro

author avatar
Cristina Stefan
191 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger