AcasăOldPatru persoane, retinute pentru abuz in serviciu. Prejudiciul se apropie de jumatate...

Patru persoane, retinute pentru abuz in serviciu. Prejudiciul se apropie de jumatate de milion de lei

In continuarea cercetarilor care se fac intr-un dosar penal in care exista suspiciuni privind, printre altele, fapte de abuz in serviciu, patru persoane au fost retinute pentru 24 de ore, urmand ca joi sa fie prezentate instantei cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Mai exact, patru damboviteni au ajuns in vizorul oamenilor legii, fiind retinuti, miercuri, pentru abuz in serviciu, intr-un caz in care prejudiciul a ajuns, mentioneaza reprezentantii IPJ Dambovita, la 487.000 de lei.

Este vorba despre un dosar instrumentat de catre specialistii in Investigarea Criminalitatii Economice din cadrul IPJ Dambovita, sub coordonarea unui procuror, si in care reprezentantii legii au suspiciuni privind savarsirea unor fapte contrare cu litera legii in „activitati de receptie a unor lucrari privind iluminatul public” din localitatea damboviteana Butimanu, in perioada  2011 – 2014, precizeaza aceeasi sursa.

Va amintim ca, pe 26 ianuarie, edilul acestei comune, precum si contabila, fosta contabila si casierita primariei au fost retinuti, fiind acuzati, printre altele, de abuz in serviciu, dar si de delapidare si complicitate la delapidare. O masura similara a fost luata, la acel moment, pentru alti doi reprezentanti ai unor firme ce au avut contracte cu primaria din aceasta localitate.

228 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger