AcasăOldFost sef de la Finante Publice Corabia, retinut de DNA pentru 24...

Fost sef de la Finante Publice Corabia, retinut de DNA pentru 24 de ore

Procurorii anticoruptie au dispus retinerea pentru 24 de ore a trei persoane cercetate intr-un dosar, printre ele si a unui fost sef de administratie oraseneasca in cadrul Administratiei Finantelor Publice a orasului Corabia, din judetul Olt.

Potrivit DNA, Gabriel Vita este acuzat de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si fals intelectual, toate in forma continuata. In aceeasi cauza au fost retinuti pentru 24 de ore si un fost inspector principal din cadrul aceleiasi institutii, Vergilius Cernea, pentru aceleasi acuzatii, dar si un administrator de firma. Cei trei urmeaza sa fie prezentati, joi, in fata instantei, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile, urmand ca magistratii Tribunalului Dolj sa decida daca se impune sau nu o asemenea masura in cazul acestora.

Procurorii sustin ca, in perioada decembrie 2010 – iunie 2011, Vita si Cernea, in calitate de sef administratie oraseneasca, respectiv inspector principal in cadrul Administratiei Finantelor Publice a orasului Corabia judetul Olt, „prin incalcarea normelor legale incidente in cauza si a atributiilor de serviciu, la instigarea inculpatului Buruntia Ciprian Bogdan si a unei alte persoane, au semnat si stampilat mai multe adrese comunicate ulterior unor unitati bancare (8 adrese din care 6 au fost semnate si de inculpatul Cernea Vergilius)”, dar si ca „prin aceasta, s-au ridicat/sistat in mod abuziv popririle ce fusesera instituite pe conturile societatilor administrate de inculpatul Buruntia Ciprian Bogdan, ca urmare a unor debite datorate bugetului de stat”.

324 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger