AcasăOldDNA cere arestarea in lipsa a fostului deputat Marko Attila, pe motiv...

DNA cere arestarea in lipsa a fostului deputat Marko Attila, pe motiv ca s-a sustras anchetei

Procurorii anticoruptie propun arestarea in lipsa, pe o perioada de 30 de zile, a fostului parlamentar UDMR Marko Attila, intrat in vizorul DNA in dosarul despagubirilor ANRP si aflat in prezent in Ungaria. Masura, sustin procurorii, se impune ca urmare a faptului ca acesta „s-a sustras activitatilor de urmarire penala, parasind teritoriul Romaniei, nefiind audiat”.

In conditiile in care procurorii anticoruptie solicitasera Parlamentului incuviintarea pentru retinerea si arestarea preventiva a deputatului, anterior deciziei lui Marko Attila de a renunta la calitatea de ales, DNA a anuntat ca solicitarea in cauza, a doua emisa pe numele fostului membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, a ramas fara obiect.

Attila, suspectat de  „abuz in serviciu, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul”, a fost trimis in judecata pe 9 aprilie, alaturi de alte sapte persoane judecate in dosarul in cazua, printre ele si Alina Bica, fosta sefa a DIICOT si fost membru al comisiei amintite.

Va prezentam , in cele ce urmeaza, solicitarea DNA in cazul lui Marko Attila:

„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au propus luarea masurii arestarii preventive in lipsa, pe o perioada de 30 de zile, incepand cu data incarcerarii, a inculpatului MARKO ATTILA-GABOR, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru relatii interetnice, la data comiterii faptelor, pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (3 infractiuni).

La data de 9 aprilie 2015, inculpatul MARKO ATTILA-GABOR a fost trimis in judecata alaturi de alti 7 inculpati care, la data faptelor, faceau parte din Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (A.N.R.P), precum si 4 inculpati care aveau calitatea de experti evaluatori autorizati. Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, prin actiunile sau inactiunile lor intentionate, cei 12 inculpati au produs un prejudiciu bugetului statului roman in cuantum de 84.588.304 euro (304.837.796 lei) (vezi comunicat 696/VIII/3 din 9 aprilie 2015).

Din ansamblul activitatilor investigative, desfasurate pana la momentul emiterii rechizitoriului, a rezultat ca inculpatul MARKO ATTILA-GABOR s-a sustras activitatilor de urmarire penala, parasind teritoriul Romaniei, nefiind audiat.

La data de 26 martie 2015, s-a solicitat Parlamentului Romaniei – Camera Deputatilor incuviintarea retinerii si arestarii preventive a inculpatului MARKO ATTILA GABOR.

La data de 22 aprilie 2015, Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor a transmis Directiei Nationale Anticoruptie adresa nr. 1/1296/VZ din 16.04.2015, prin care a instiintat ca Marko Attila-Gabor si-a depus demisia din functia de deputat incepand cu data de 1 aprilie 2015. La data de 16 aprilie 2015, presedintele Camerei Deputatilor a luat act de aceasta demisie, prin urmare solicitarea de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a ramas fara obiect.

Mentionam ca actele de procedura efectuate in cauza s-au desfasurat in prezenta aparatorilor alesi ai inculpatului Marko Attila Gabor, participarea la aceasta activitate permitandu-le exercitarea efectiva a dreptului la aparare.

Totodata, la data de 08.04.2015, in urma cererii formulate de catre aparatorul ales al inculpatului Marko Attila Gabor, i-a fost predat unuia dintre aparatorii alesi ai inculpatului un suport optic continand, in format electronic, toate actele de urmarire penala efectuate pana la data respectiva, in dosarul penal .

Avand in vedere ca, in prezent, rechizitoriul si dosarul de urmarire penala se afla in procedura de camera preliminara la Inalta Curte de Casatie si Justitie, propunerea de luare a masurii de arestare in lipsa a fost inaintata, la data de 28 aprilie 2015, aceleiasi instante de judecata”.

66 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger