AcasăOld"Cumintenia Pamantului", la un pas sa reintre in patrimoniul Romaniei. Ministru: Proprietarii...

„Cumintenia Pamantului”, la un pas sa reintre in patrimoniul Romaniei. Ministru: Proprietarii au acceptat oferta de achizitie

Final cat se poate de fericit al negocierilor purtate de statul roman, reprezentat de o comisie de negociere condusa de actualul ministru al Culturii, in privinta sculpturii lui Brancusi. Suma acceptata de proprietarii lucrarii semnate de celebrul artist roman a fost de 11 milioane de euro.

Cunoscuta lucrarea a lui Constantin Brancusi ar putea ajunge din nou, in curand, in procprietatea statului roman, aspect anuntat tarziu seara trecuta chiar de catre Vlad Alexandrescu, ministrul precizand, prin intermediul unui mesaj postat pe contul sau oficial de pe o retea de socializare, faptul ca s-a ajuns la un acord cu actualii proprietari ai operei de arta. „Proprietarii „Cuminteniei Pamantului”, lucrarea lui Constantin Brancusi, au acceptat oferta de achizitie propusa de comisia de negociere mandatata de Guvernul Romaniei pe care am condus-o, in valoare de 11 milioane de euro”, a precizat ministrul in legatura cu opera de arta una dintre cele mai cunoscute lucrari ale artistului roman, celebru in lumea intreaga.

Reprezentantul Guvenrului a explicat si faptul ca o parte din suma respectiva, mai exact 5 milioane de euro, va fi platita de Guvern, in timp ce restul de 6 milioane de euro ar urma sa fie obtinuti de Ministerul Culturii printr-o procedura de subscriptie publica nationala. Mai clar fie spus, din donatii sau sponsorizari.

La randul sau, premierul Ciolos a facut precizari pe acest subiect, tot pe Facebook. „Sunt sanse foarte mari ca Statul roman sa reintre in posesia „Cuminteniei Pamantului” a lui Constantin Brancusi”, seful Executivului anuntand, totodata, rezultatul negocierilor purtate de echipa guvernamentala cu proprietarii lucrarii realizate de Constantin Brancusi in 1907.

sursa foto: Facebook/Vlad Alexandrescu

150 afisari
Zenville

Ultimele știri

Umblă magazinele cu puiul vopsit? Cum putem verifica, la vitrină, dacă produsul a fost crescut natural

Aproape că s-a declanşat un scandal naţional după ce Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a avertizat într-un mesaj transmis miercuri...

Din aliaţi, duşmani? Nicolae Ciucă a anunţat ce s-ar putea întâmpla între el şi Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale 2024

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, susține că trebuie găsită cea mai bună soluție pentru problemele actuale din România.Asta ar însemna, conform liderului liberal, inclusiv o...
proger