Nemtov, despre care se stia ca, in ultimii ani, fusese un critic inversunat al actualului lider de la Kremlin si al politicii sale, a fost impuscat mortal, vineri seara, in plina strada.
Boris Nemtov a fost nimerit de mai multe gloante trase dintr-o arma manuita de o persoana ramasa neidentificata, aflata intr-o masina care a rulat pe un pod pe care politicianul se afla, seara trecuta, impreuna cu o femeie. Aceasta nu a fost ranita, ceea ce i-a facut pe multi sa inteleaga ca doar Nemtov a fost vizat de actul deosebit de violent.
Obama condamna uciderea lui Nemtov
Dupa cum era de asteptat, asasinarea liderului opozitiei de la Moscova nu a ramas fara ecouri in randul comunitatii internationale. Printre primii lideri politici care s-au grabit sa transmita un mesaj dupa aflarea vestii a fost presedintele american, Barrack Obama, care a condamnat uciderea lui Nemtov si a cerut autoritatilor rusesti sa se asigure ca va avea loc o ancheta „impartiala si transparenta” in acest caz.
In varsta de 55 de ani, Boris Nemtov a fost vicepremier in timpul mandatului liderului Boris Eltin, in urma cu oepste doua decenii, iar apoi, odata cu venirea la putere a lui Vladimir Putin a deveni unul dintre cei mai vocali opozanti ai acestuia din urma.
Flori si lumanari la locul tragediei
Ar mai fi de mentionat faptul ca Nemtov a pierit cu scurt timp inainte de a avea loc un mars organizat ca forma de protest fata de situatia conflictuala din Ucraina, dar si ca la locul tragediei s-au strans simpatizanti ai opozantului rus, care au depus flori si au aprins lumanari in memoria lui.
sursa foto: captura youtube