AcasăOldBarbat urmarit international pentru crime de razboi, extradat din Romania

Barbat urmarit international pentru crime de razboi, extradat din Romania

Imagini foarte rar intalnite, cel putin in Romania, au fost surprinse in prima parte a zilei de joi, pe un aeroport din Capitala.

Oamenii legii au pus in aplicare un mandat de extradare emis pe numele unui barbat cu dubla cetatenie, bosniaca si sarba, dat in urmarire internationala de catre reprezentantii Interpol Sarajevo. Acuzatia care i se aduce este una deosebit de grava: crime de razboi.

Incatusat si sub paza stricta, individul a fost dus de politistii romani, in cursul diminetii, la Aeroportul international Otopeni, catre o aeronava, ulterior fiind preluat de politistii bosniaci. Din cate mai anunta Politia Romana, barbatul a fost prins in prima zi a lunii trecute, in judetul Timis, o zi mai tarziu magistratii timisoreni in fata carora a fost prezentat dispunand arestarea sa. Masura respectiva a fost una provizorie, fiind luata in vederea extradarii.

Din cate se mentioneaza in comunicatul emis joi de IGPR, barbatul este banuit ca,”incalcand legislatia internationala si in special Conventia de la Geneva cu privire la protectia populatiei civile, aceasta, ca membru al armatei, impreuna cu alte persoane ar fi aplicat masuri de intimidare si violente fizice asupra unor etnici bosniaci, care au fost supusi muncii fortate intr-un lagar de concentrare”. Totul s-ar fi intamplat in timpul razboiului din fosta Iugoslavie, din anii ’90.

283 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger