AcasăNewsEuropa, la mana Gazprom

Europa, la mana Gazprom

In menghina intereselor Kremlinului

Gigantul de la Moscova mizeaza si anul acesta pe exporturi record in Europa, un continent care se afunda de ani de zile  in dependenta fata de gazul rusesc.

In menghina intereselor Kremlinului

Cum sa nu fie asa de vreme ce  Gazprom asigura o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Concret, grupul rus aprovizioneaza  prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus si Polonia, precum si gazoductul Nord Stream, care face legatura intre Rusia si Germania, via Marea Baltica, conditii in care primul producator mondial nu prea are concurenta pe piata europeana. Robinetul Gazprom se invarte oarecum diferit, est-europenii platesc mai mult pe mia de metri cubi de gaz ( se poate si mai ieftin, numai ca pentru asta rusii solicita preluarea retelelor de ditributie nationala), in timp ce lumea buna din Occident, mai ales Germania, a batut palma pentru concesii si se bucura de preturi mici. Seamana a monopol, dar nimeni nu cracneste si nici nu sunt perspective sa nu o mai faca, arma politicii energetice a Rusiei sta ascutita si dependenta de gaze nu face decat sa imparta spatiul comunitar in tari vulnerabile, care platesc preturi exorbitante pentru gaze(de pilda 350 de dolari pe mia de metri cubi, in Polonia, fata de 200 in Germania) si cele care reusesc sa negocieze, evident in functie de interesele Kremlinului. Gazprom nu are niciun competitor care sa acopere necesitatile Europei pe o raza de 10.000 de kilometri, afirma fara compexe  directorul general de la Gazprom, Alexei Miller. Acum, responsabila diviziei de export a grupului, Elena Burmistrova, ii instiinteaza pe participantii conferintei Offshore Northern Seas (ONS), organizata la Stavanger, Norvegia, ca “dupa ce anul trecut am atins o cifra record de 197 miliarde metri cubi, ambitiile noastre sunt mult mai mari pentru acest an”. Corect, se  estimeaza o crestere cu 80 de miliarde de metri cubi a cererii de gaze naturale a Europei, pana in anul 2030.

author avatar
Bogdan Borcea
156 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger