Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » News » Erdogan: Israel, stat de ocupatie, stat terorist

Erdogan: Israel, stat de ocupatie, stat terorist

Autor:

Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut comunitatii internationale sa recunoasca Ierusalim-Est drept ”capitala Palestinei”, ieri, la summitul extraordinat al Organizatiei cooperarii islamice, dezlantuindu-se asupra statului evreu.

 

erdogan Erdogan: Israel, stat de ocupatie, stat terorist

Liderul turc cere musulmanilor front comun pentru o Palestina suverana

”Invit tarile care apara dreptul international si justitia sa recunoasca Ierusalimul ocupat drept capitala a Palestinei”, a declarat Erdogan la deschiderea lucrarilor, in timp ce liderul palestinian Mahmoud Abbas a estimat ca, fara acest lucru, ”nu va exista nici pace, nici stabilitate”. In timpul acestui summit consacrat recunoasterii de catre SUA a Ierusalimului drept capitala a statului Israel, Recep Erdogan, aparator al cauzei palestiniene, nu e ezitat sa califice statul evreu drept ”un stat de ocupatie” si ”un stat terorist”. Donald Trump ”a oferit Ierusalimul cadou miscarii sioniste”, ”de parca i-ar fi oferit unul din orasele sale americane”, a denuntat Abbas. ”Nu vom accepta nici un rol al SUA in procesul de pace”, a continuat liderul palestinian, condamnand Washingtonul ca este ”partinitor”. ”Ierusalim este si va ramane capitala Palestinei”. In timpul summit-ului de la Istanbul, Erdogan a incercat sa ralieze tarile musulmane in vederea unei riposte ferme fata de declaratia SUA, care ”a recompensat Israelul pentru toate activitatile sale teroriste”, asigurand ca ”nu va renunta niciodata” sa ceara o ”Palestina suverana si independenta”. ”Decizia luata de SUA este nula si neavenita”, a declarat anterior si seful diplomatiei turce, Mevlut Cavusoglu. Dar observatorii estimeaza ca summit-ul nu va aduce masuri ferme sau sanctiuni impotriva Israelului, in conditiile in care lumea musulmana este profund divizata si in care mai multe tari arabe, precum Arabia Saudita, incearca sa cultive relatii bune cu administratia Trump, pe fondul ostilitatii comune vizavi de Iran. De altfel, Liga Araba s-a multumit, saptamana trecuta, sa condamne verbal SUA, cerandu-o lui Trump sa ”anuleze decizia cu privire la Ierusalim”. Totusi, regele saudit Salman a declarat ieri, de la Riad, ca palestinienii ”au dreptul sa proclame un stat independent cu Ierusalim-Est drept capitala”.

Ankara retrage 140.000 de carti din biblioteci

Guvernul turc a anuntat ca aceasta masura priveste cartile care promoveaza ”ideile” lui Fethullah Gulen, principalul opozant al lui Erdogan, exilat in SUA, pe care presedintele turc il acuza ca a orchestrat puciul din vara lui 2016. Numan Kurtulmus, ministrul Culturii, a anuntat ca publicatiile despre miscarea Gulen si despre Fethullah Gulen, dar si cele ale editurilor inchise prin decret guvernamental, prezente in 1142 de biblioteci aflate sub jurisdictia statului, au fost ”retrase de urgenta”. Printre cele 139.141 de carti distruse figurau opere de Albert Camus, Spinoza dar si manuale de matematica, fiind considerate ca facand parte din ”organizatii considerate ca teroriste” (!)


1 Comentariu la Erdogan: Israel, stat de ocupatie, stat terorist

  1. Tanasuca

    Sa fim seriosi ceva ceva l-a infuriat oe Donald dupa care a zis sa vedeti ce cado va face Santa,,,si le-a dat cadou.


    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 13-11-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!