AcasăNewsElefantii de la guvern sunt mamuti si radiaza

Elefantii de la guvern sunt mamuti si radiaza

Nu a trecut multa vreme de cand Iohannis a decoperit doi elefanti care tropaiau prin salonul de clestar al guvernului, ca vestea s-a si confirmat. Numai ca elefantii sunt mamuti si au si un obicei prost: radiaza deopotriva personalul, dar si protestatarii.

Sub această prelată, lipită de zidul Institutului de Istorie Nicolae Iorga, se regăsesc fosile radioactive de mamut

Everestul dezvaluirilor de orice fel din Romania, adica tolo.ro, a dat din nou lovitura. De data asta s-a descoperit Cernobalul romanesc, la doi pasi de Guvern, si foarte aproape de protestatarii antiGrindeanu. Cica anumite minereuri, basca doua bucati schelete de mamut, emit radiatii de 20 si chiar de 10 de ori mai puternice decat cele din zona interzisa de la Cernobil. Si uite asa am aflat care sunt cei doi elefanti prinsi de Iohannis cand voiau sa evadeze din Executiv camuflati in OUG-uri. In aceste dezvaluiri se vorbeste despre oameni din personalul Muzeului de geologie care au suferit grav de pe urma radiatiilor si prezinta simptomele bolnavilor expusi la raze gamma. „Stim cu totii ca oamenii, angajatii muzeului, se imbolnavesc. Exista si un depozit de material radioactiv extrem de periculos, pentru ca nu este protejat conform unor standarde. Dar probleme sunt si in sali. Unele probe radioactive sunt tinute in borcane”, ar fi declarat si Costina Surdu, economist in Institutul Geologic. In cateva ore, directorul muzeului este trimis la plimbare si Garda de Mediu ocupa locul incercand sa faca masuratori ale nivelurilor de radiatii. De aici incolo, ne asteptam la facutul treburilor in maniera romaneasca: iuresul va tine maximum trei zile, si nu se va face mare lucru. Eventual o sa-i mute pe mamuti in alta parte, poate langa Cotroceni, ca sa nu-i radieze de protestatarii din Piata Victoriei, dar sa-i trateaze pe cei ce tipa la presedinte. Ca tot ne traim zilele intr-un film suprarealist. Desigur, era numai un exercitiu de imaginatie de genul Orwell – 1984. Dar semne exista, tolo.ro revine cu scuze si zice ca radiatiile nu erau chiar asa de mari, dar totusi sunt nocive. Pentru moment, muzeul se inchide. Probabil se vor matura dintii si parul pierdut de personalul expus la oasele de mamut si la mostrele radioactive din borcane. Toata tarasenia ne aduce aminte de un zvon batranesc care spune ca Gheorghe Gheorghiu Dej ar fi fost, si el, radiat de rusi, cauza din care a decedat foarte rapid. Dar daca n-au fost rusii si a fost mamutul romanesc? Pai atunci e clar ca avem un talent deosebit la a ne omori proprii conducatori.

author avatar
Catalin Dumitrescu
758 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger