AcasăNewsDragnea sare cu picioarele pe Iohannis

Dragnea sare cu picioarele pe Iohannis

Praful s-a ales de pactul incheiat de Dragnea cu Iohannis cu ocazia numirii lui Dancila

Liderul PSD ii cere ”dictatorului” si ”penalului” Klaus Iohannis sa respecte Constitutia si sa dea statului sutele de mii de euro incasate sub forma de chirie pentru casele obtinute prin fals.

Praful s a ales de pactul incheiat de Dragnea cu Iohannis cu ocazia numirii lui Dancila

Condamnarea noului Cod penal si a ”dictaturii majoritatii” de catre presedintele Klaus Iohannis a provocat furia lui Liviu Dragnea. Iritat peste poate, acesta a lansat un atac fara precedent la adresa actualului sef al statului, pe care il acuza ca doar se plimba in delegatiile oficiale dar de fapt nu face mai nimic, ca pagubeste bugetul de stat cu sute de mii de euro, ca este un penal deja documentat, ca isi bate joc pe fata de Constitutie si ca are vana de adevarat dictator.

Ordin de unitate pentru ANAF: Mergeti peste presedinte!

Tocat ca infractor dupa ce a fost condamnat definitiv in dosarul ”Referendum” si in prima instanta in dosarul angajarilor fictive de la DGASPC Teleorman, Liviu Dragnea a lipit, ieri, eticheta de ”penal” si pe Klaus Iohannis. Asta raportat la celebra casa de la Sibiu pierduta de familia prezidentiala pe motiv de obtinere prin documente false. ”Acolo discutam de niste case obtinute prin fals si sute de mii de euro pe care nu le dau (Klaus si Carmen Iohannis – n.r.) inapoi la statul roman. Punct.

Ionul Misa obligat sa scoata castana fierbinte de la Cotroceni

Ca sa vorbim de chestiuni penale unde nu mai sunt interpretari, sunt fapte dovedite de documente”, a subliniat Dragnea. Mai mult, liderul PSD si al actualei Puteri a poftit ANAF-ul sa ia urgent drumul Cotrocenilor: ”Eu il intreb si acum pe domnul Misa, care este presedintele ANAF, daca aceasta institutie, precum si uneori Ministerul de Finante, au de gand sa recupereze sutele de mii de euro de la domnul presedinte Iohannis. Ii intreb acum, public, daca au atat de multi bani la buget si nu au nevoie de ei, poate dam drumul la o amnistie fiscala, daca sunt prea multi bani si nu mai au loc in cuferele de la trezorerie sau de la domnul Mavrodin”. Iar cum seful ANAF Ionut Misa este departe de a fi febletea ministrului de Finante, Eugen Teodorovici a preluat din zbor ordinul lui Dragnea: ”Este obligatia dlui Misa Ionut de a face imediat orice demers legal pentru a recupera aceste sume, ca este de la Iohannis, ca este de la o persoana fizica sau juridica. Este obligat sa o faca”.

Pana sa fie buzunarit de ANAF, Iohannis s-ar putea trezi suspendat

Odata dezgropata securea razboiului cu Iohannis, Dragnea a readus pe tapet suspendarea presedintelui, pe care acum o considera ”o optiune foarte serioasa” asupra careia liderii coalitiei guvernamentale se vor pronunta peste patru zile, mai exact luni. In avanpremiera, Dragnea i-a si facut deja rechizitoriul lui Iohannis, pe care il acuza ca are ”mentalitatea unui dictator care vrea sa aiba sub control absolut toate institutiile”, ca nu informeaza Guvernul si Parlamentul despre deciziile legate de politica externa si despre deciziile luate in deplasarile sale externe – obligand astfel Guvernul si Parlamentul ”sa stea in orb”, ca isi bate joc de Constitutie si in plus ataca PSD-ul si ”gireaza” plangeri penale pentru inalta tradare impotriva premierului. O lista lunga de acuzatii care se vor regasi fara doar si poate si in decizia de suspendare, daca Dragnea il va convinge pe Tariceanu sa sustina demersul. Marea problema a lui Dragnea este ca, spre deosebire de pesedistii care si-au cam luat gandul de la Presedintie (o dovada in acest sens este si usurinta cu care jumulesc de atributii functia de presedinte al Romaniei), Tariceanu chiar crede ca ar putea, cu ajutorul unor voturi venite din dreapta, sa ajunga la Cotroceni si de aceea nu are niciun interes sa-l martirizeze pe Iohannis si sa-i ridice astfel, artificial, cota. In plus, asa cum Dragnea a lipsit de la votul final in cazul tuturor legilor controversate si criticate de partenerii nostri externi, foarte posibil este ca Tariceanu sa nu-si doreasca sa-si puna strainatatea in cap promulgand, in calitate de presedinte interimar, noile legi ale Justitiei si noile Coduri penale, iar asta inseamna ca liderul ALDE va fi greu de convins sa accepte suspendarea.

”Prietene Edi, esti de acord ca ofiterii SRI sa faca cercetari penale?”

Scos evident din sarite de acuzatiile proferate in spatiul public dupa adoptarea Codului penal modificat, Liviu Dragnea s-a luat nu numai de protestatari (pe motiv ca nu au iesit in strada si in 2016, atunci cand Guvernul Ciolos a modificat Codul penal prin ordonanta de urgenta), dar si de cojocul sefului SRI – Eduard Hellvig, bunul sau prieten pe vremea USL. ”Nu am auzit nimic ca s-a modificat prin OUG, de catre Ciolos si Pruna, Codul Penal ca ofiterii SRI sa poata sa faca cercetari penale. Si acum il intreb pe bunul meu prieten Hellvig: Edi, esti de acord ca ofiterii sa faca cercetari penale?”, l-a interpelat abrupt Dragnea pe seful SRI. Un sef pe care toata lumea il trece acum ”in contul” lui Iohannis, ca urmare izbucnirea lui Dragnea la adresa prietenului de altadata se justifica pe deplin.

author avatar
Simona Badulescu
433 afisari

1 COMENTARIU

  1. cit tupeu!!!!!!!!populatia tarii cea care detesta penalii se intreaba DE CE DUREAZA ATIT DE MULT JUDECAREA INCULPATULUI DRAGNEA????????CIND SE FINALIZEAZA HOTARIREA PEDEPSEI ACESTUI INDIVID CERTAT CU LEGEA SI ____CODOL MANIERELOR___>>OBRAZNICA FIINTA!!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger