AcasăNewsDragnea lasa suspendarea sa-i dea tarcoale lui Iohannis

Dragnea lasa suspendarea sa-i dea tarcoale lui Iohannis

Dragnea intoarce foaia cu suspendarea. Nu se stie daca o face pe bune …

Cei doi lideri ai coalitiei, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu pare sa fi facut schimb de roluri in piesa suspendarii. Tariceanu spune ba, Dragnea aproape ca zice da.

Dragnea intoarce foaia cu suspendarea Nu se stie daca o face pe bune

Suspendarea lui Iohannis este deja o tema clasica pentru actuala putere. Aldistii si pesedistii doritori sa-i dea cat mai grabnic pasaportu’ lui Iohannis au fost temperati pana acum de Liviu Dragnea, care nega hotarat varianta ori de cate ori era intrebat. Mai nou asistam la o rocada Dragnea – Tariceanu, una in care liderul ALDE a ajuns sa spuna ca Iohannis nu mai poate fi suspendat din moment ce mai sunt doar sase luni pana la preluarea presedintiei UE de catre Romania. Dragnea in schimb s-a radicalizat brusc si ameninta cu luarea masurilor de rigoare in cazul in care Iohannis ”se va plasa deasupra legii sau a Constitutiei”. Respectiv in cazul in care nu o va revoca pe sefa DNA ca urmare a deciziei CCR. ”In momentul in care decizia CCR, care cuprinde si dispozitivul si motivarea, va fi publicata in Monitorul Oficial, o sa asteptam sa vedem ce face presedintele si vom decide si vom actiona in consecinta”, a anuntat Dragnea, ieri, la finalul sedintei Comitetului Executiv al PSD. Cum zicerea a venit dupa ce, anterior sedintei, liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu decreta ”Daca Iohannis nu o revoca pe Kovesi, atunci trebuie sa declansam suspendarea” iar un alt social-democrat, deputatul Ioan Dirzu anunta ca va fi primul care va strange semnaturi pentru suspendarea lui Iohannis, este clar ca Dragnea si-a trimis in mod intentionat amenintarea sa pluteasca asupra Cotroceniului. Dat fiind insa tangoul cu parteneri multipli care se danseaza in jurul demiterii Codrutei Kovesi, nu se intelege exact daca Dragnea l-a amenintat intr-adevar pe Iohannis sau doar a vrut sa-si abureasca pesedistii prea incinsi. Nu de alta dar, tinand cont de modul in care a jucat Dragnea pana acum, ambele variante se sustin.

author avatar
Simona Badulescu
144 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger