AcasăNewsDragnea isi achita datoriile de la motiune

Dragnea isi achita datoriile de la motiune

Odata acceptat Mihai Tudose de presedintele Iohannis, pesedistii au purces la impartirea functiilor in viitorul guvern – ocazie cu care Liviu Dragnea trebuie sa-si onoreze promisiunile facute pesedistilor inainte de debarcarea lui Grindeanu.

Ca sa tina PSD-ul strans unit in jurul sau si sa obtina voturile necesare trecerii motiunii de cenzura, Liviu Dragnea s-a vazut nevoit sa promita colegilor sai de partid multe favoruri si ”oscioare” bune de ros. Negocierea la care s-au parafat obligatiile lui Dragnea a avut loc la Hotelul Rin, la intalnirea premergatoare dezbaterii si votarii motiunii iar acum a venit scadenta ”datoriilor” contractate atunci de liderul PSD. Sau altfel spus, Dragnea trebuie sa plateasca, la intocmirea Guvernului Tudose, nota debarcarii Guvernului Grindeanu. Cum ”creditorii” sunt multi, Dragnea ar putea fi nevoit sa instituie noi functii in Guvern – fapt recunoscut cu jumatate de gura de liderul PSD. ”Nu cred, dar o sa vedem ce reiese din discutii”, a raspuns acesta, atunci cand a fost intrebat daca exista posibilitatea ca structura guvernului sa fie modificata. In timp ce Dragnea o scalda cu raspunsul, multe nume de noi ministri se vehiculau deja de ore bune, si asta chiar daca fostii, exclusi acum din ecuatia ministeriala, demisionasera, reglementar, din Guvernul Grindeanu. Doina Pana, Nicolae Istudor, Mihnea Costoiu, Dorel Caprar, Sorina Pintea, Marius Nica, Gheorghe Simon, Ecaterina Andronescu, Eugen Teodorovici sunt de aceasta data numele celor care, conform surselor din PSD, urmeaza sa ocupe scaune in viitorul Guvern. De neclintit din functii sunt fostii si viitorii ministri Sevil Shhaideh, Lia Olguta Vasilescu, Carmen Dan, Rovana Plumb, Razvan Cuc, Andreea Pastarnac. Culmea este ca sanse se supravietuire guvernamentala are si Tudorel Toader – un ministru caruia pesedistii cel putin i-ar lua cu placere gatul. La figurat, binenteles, in realitate social-democratii multumindu-se sa nu-l mai vada pe Toader la Palatul Victoria. In timp ce PSD-ul era tulburat de impartirea ”cascavalului” viitorului Guvern in conformitate cu ”dobanzile” antamate de Dragnea, in ALDE domnea o armonie deplina. Si asta pentru ca Tariceanu a cerut (si obtinut) sa-si pastreze cele patru portofolii detinute (Externe, Mediu, Energie si Relatia cu Parlamentul) cu ministri cu tot, ceea ce inseamna ca Teodor Melescanu, Gratiela Gavrilescu, Toma Petcu si Viorel Ilie pot astepta fara emotii anuntarea componentei viitorului Executiv marca Tudose.

Echipa urmasului lui Grindeanu

Dupa discutii purtate in direct de presedintele Iohannis cu premierul desemnat si ore intregi de negocieri purtate in interiorul PSD departe de ochii si urechile presei, la Vila Lac 1, viitoarea echipa guvernamentala arata dupa cum urmeaza – sau cel putin asta sustineau, ieri seara, social-democratii.

Mihai Tudose – Prim-ministru

Sevil Shhaideh – Viceprim-ministru si ministru al Dezvoltarii Regionale

Gratiela Gavrilescu – Viceprim-ministru si ministru al Mediului

Carmen Dan – Afaceri Interne

Rovana Plumb – Fonduri Europene

Petre Daea – Agricultura

Lia Olguta Vasilescu – Munca

Razvan Cuc – Transpoturi

Alexandru Petrescu – IMM-uri

Sorina Pintea – Sanatate

Dorel Caprar/Mircea Dusa – Aparare

Viorel Arcas – Finante

Simon Gheorghe – Economie

Doina Pana – Ape si Paduri

Mihnea Costoiu – Educatie si Cercetare

Mircea Dobre – Turism

Gabriel Petrea – Tineret

Andreea Pastarnac – Romanii de Pretutindeni

Ana Birchall – Afaceri Europene

Teodor Melescanu – Externe

Toma Petcu – Energie

Viorel Ilie – Relatia cu Parlamentul

author avatar
Simona Badulescu
668 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger