AcasăNewsDoua incidente armate in Franta, in decurs de cateva ore (VIDEO)

Doua incidente armate in Franta, in decurs de cateva ore (VIDEO)

Prima parte a zilei de sambata a pus pe jar oamenii legii francezi. Au fost doua incidente armate, in decurs de doar cateva ore, care ar avea, pare-se legatura.

In prima faza, s-a aflat ca un barbat a deschis focul asupra mai multor politisti, ranind usor o femeie agent, in momentul in care a coborat dintr-o masina oprita pentru un control rutier. S-a intamplat la Stains, in nordul capitalei franceze, cu scurta vreme inainte de ora locala 7, ora 8 in Romania, din cate a notat presa locala. Individul s-a urcat apoi in masina si a dat bir cu fugitii.

Dupa aproximativ o ora si jumatate, media internationala a relatat faptul ca s-a decis evacuarea a sute de pasageri aflati in Aeroportul Orly Sud, dar si devierea unor zboruri care ar fi urmat sa aterizeze pe respectiva aerogara, dupa ce s-a raportat un alt incident armat. S-a aflat ca un barbat fusese impuscat de fortele de securitate in incinta aeroportului, dupa ce ar fi incercat sa ii fure arma unei femei-militar. Tanarul in cauza a murit. Intreaga zona a fost apoi impaanzita de forte de ordine, dupa cum se poate observa din imaginile surprinse de martori.

Politia face o ancheta si incearca sa stabileasca exact, inclusiv prin datele obtinute in cadrul unor audieri, care au fost motivele din spatele celor doua incidente.
[youtube]BmxnjWlhJV4[/youtube]
[youtube]_yhE8UC091Y[/youtube]
[youtube]P4oKi9Z1YKM[/youtube]
[youtube]TK8bM54ErTo[/youtube]

145 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger