AcasăNewsDirectorul general RCS&RDS, urmarit penal

Directorul general RCS&RDS, urmarit penal

RCS&RDS vrea sa intampine castigator tranzitia de la televiziunea analogica digitalaterestra la cea digitala terestra.

In cursul zilei de miercuri s-a aflat despre CEO-ul RCS&RDS, Serghei Bulgac, ca DNA-ul il suspecteaza de spalare de bani.

UPDATE: In urma cu scurta vreme a fost emis un comunicat si din directia DNA-ului, pe acest subiect, prin care se confirma varianta ca Bulgac este urmarit penal pentru spalare de bani.

Totodata, se transmite faptul ca au fost puse sub acuzare si trei persoane juridice, in speta firmele RCS&RDS SA, Bodu SRL si INTEGRASOFT SRL.

Redam in cele ce urmeaza, integral, comunicatul DNA:

„In cauza mediatizata prin comunicatul nr. 448/VIII/3 din 5 mai 2017, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de Combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au finalizat procedura de aducere la cunostinta a invinuirii si fata de celelalte persoane fizice si juridice cercetate, dupa cum urmeaza:

SERGHEI BULGAC, la data faptei director general al SC RDS & RCS, sub aspectul savarsirii infractiunii de spalare de bani,

SC RCS & RDS SA, sub aspectul savarsirii infractiunilor de:

– dare de mita,

– spalare de bani,

SC BODU SRL, sub aspectul savarsirii infractiunilor de:

– complicitate la luare de mita,

– spalare de bani,

SC INTEGRASOFT SRL (la data faptei detinuta de SC RCS & RDS SA) sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la spalare de bani.

Anterior, in aceeasi cauza, asa cum am informat prin comunicatul nr. 448/VIII/3 din 5 mai 2017, s-a dispus urmarirea penala fata de urmatoarele persoane: DUMITRU DRAGOMIR, la data faptelor presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, BENDEI IOAN, la data faptelor administrator al SC RCS & RDS SA, OPREA ALEXANDRU, la data faptei, directorul general si presedintele consiliului de administratie al aceleiasi companii de televiziune prin cablu, DINEI MIHAI, la data faptelor, coordonatorul activitatii juridice a aceleiasi companii de televiziune prin cablu, BADITA FLORIN-BOGDAN, la data faptelor administrator al SC BODU SRL si BOGDAN-DUMITRU DRAGOMIR, la data faptelor, asociat unic al SC BODU SRL.

Din ordonantele intocmite de procurori au rezultat aspecte ce contureaza suspiciunea rezonabila potrivit careia:

In perioada aprilie 2009 – mai 2011, inculpatul Dumitru Dragomir, in calitate de presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.), a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la suspectul Bendei Ioan, administrator al SC RCS & RDS SA, in scopul atat de a indeplini cat si de a nu indeplini acte privitoare la indatoririle sale de serviciu precum si de a indeplini acte contrare acestora.

Banii respectivi, au fost pretinsi si primiti de inculpatul Dumitru Dragomir in contextul executarii, in perioada respectiva, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, incheiat la data de 08.04.2008 intre L.P.F. si consortiul constituit din doua societati comerciale, printre care si societatea administrata de suspectul Bendei Ioan.

Aceasta suma de bani a fost disimulata ulterior, sub forma unor plati facute in cadrul unui contract de asociere in participatiune incheiat intre SC Bodu SRL (controlata de inculpatul Dumitru Dragomir) si compania de televiziune prin cablu.

Concret:

In cursul anului 2008, la nivelul L.P.F. s-a organizat o licitatie avand ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din cadrul competitiei Liga I „PARTENER”, in sezoanele competitionale 2008-2009, 2009-2010 si 2010-2011.

In urma desfasurarii licitatiei cu strigare, consortiul de firme mentionat anterior a fost declarat castigator, pretul de adjudecare fiind de 101.150.000 euro (inclusiv TVA).

In cursul anului 2009, in contextul crizei economice, asocierea de firme a solicitat L.P.F. acordarea unor conditii contractuale mai avantajoase.

In aceste imprejurari, inculpatul Dumitru Dragomir, urmarindu-si interesul personal, intrevazut din iminenta neindeplinire a obligatiilor contractuale ale consortiului, a solicitat reprezentantilor companiei de televiziune prin cablu sa intre intr-un parteneriat de afaceri cu firma pe care acesta o controla.

Prin urmare, pentru a-l determina pe inculpatul Dumitru Dragomir sa sustina interesele SC RCS & RDS SA la nivelul L.P.F., in legatura cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la data de 15.08.2009, intre societatea controlata de presedintele L.P.F., reprezentata de suspectul Badita Florin-Bogdan si compania administrata de suspectul Bendei Ioan s-a incheiat un contract de asociere in participatiune.

Continutul contractului a fost anume conceput de parti astfel incat sa creeze aparenta unei asocieri tipice si sa mascheze cat mai bine vointa lor reala interna, aceea de a da, respectiv de a lua mita.

In baza acestui contract, in perioada 18.08.2009 – 10.05.2011, compania de televiziune prin cablu a platit SC Bodu SRL, in 27 de transe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 lei).

In perioada 2015-2016, partile implicate in incheierea contractului de asociere in participatiune, au actionat pentru „spalarea” si „curatarea” sa de caracterul infractional, in scopul disimularii originii ilicite a acestuia.

Astfel, intre cele trei societati comerciale au fost incheiate mai multe contracte, partile preocupandu-se exclusiv sa confere contractului de asociere in participatiune un caracter licit, in special in privinta sumei de 3.100.000 euro, platita in conditiile de mai sus.

Aceste operatiuni, care s-au derulat pana in anul 2016, au condus in final la cumpararea de catre SC RCS & RDS SA a afacerii care a stat la baza contractului de asociere.

De mentionat este faptul ca, in acest demers infractional a fost implicat, pe langa celelalte persoane amintite in comunicatul anterior si suspectul Serghei Bulgac care a cunoscut detaliile acestui „parteneriat” si a semnat diverse documente incheiate in numele si in interesul SC RCS & RDS SA.

Suspectilor li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedura penala.

Facem precizarea ca efectuarea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.

Informatia a ajuns la urechile opiniei publice prin intermediul unui comunicat al companiei, remis Bursei de Valori.  „La data de 16 mai 2017, Dl. Serghei Bulgac, Directorul General (Chief Executive Officer) al Societatii si al RCS & RDS S.A., a fost instiintat in mod oficial cu privire la efectuarea urmaririi penale fata de acesta in calitate de suspect, in legatura cu savarsirea infractiunii de spalare de bani. Posibilitatea intamplarii acestui lucru pe parcursul desfasurarii anchetei DNA a fost anticipata si adusa la cunostinta investitorilor in cadrul Prospectului”, mentioneaza sursa citata.

author avatar
Andrei Coman
125 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger