Despre politica si prosti

Politicianul nu este ceea ce vedem la televizor. Nu este filantropul pe care l-ai crezut. Trairile lui incep ca intr-o zicere despre evrei: cand am zis ca iau, am luat. Si se termina la fel de intelept, in registrul aceluiasi banc: dar si cand am zis ca dau, am zis! Politicianul este individul care nu vorbeste de bunastarea ta daca, mai intai, nu o vede pe a lui. Pentru el, nu conteaza ce promite, ci doar ca promite. Cumintele il asculta, prostul chiar il crede.

Politicianul care promite, ambaland frumos cuvintele, este desteptul care prinde mandat dupa mandat. Cel care nu e capabil sa promita e prostul care a gresit usa in viata.

Parlamentarul, un asistat social

Politica fara Parlament nu exista. Despre acesta, omul politic crede ca este o fabrica de unde va iesi la pensie, cu o poala de bani. Cand simte ca nu mai are sansa inca unui mandat, politicianul se transfera la alt partid, ca la uzina, de la scularie la lacatuserie. Muncitor cu inalta calificare, politicianul se descurca oriunde il pui, totul e sa fie ales. Tarcovnicii se simt ca pestele in apa la Aparare, veterinarii la Justitie, macaragiii la Cultura, educatoarele la Finante si aprozaristele la Sanatate. In buna parte, au terminat o facultate on-line, si aia la batranete. De baza a fost diploma. La care s-au adagat votul prostului si vointa partidului. Daca partidul are incredere in el, lacatusul ajunge sef la Camera fara nicio opreliste. Nu conteaza ca parlamentarul munceste doua, hai sa zicem cel mult trei zile pe saptamana, important este ca are cum sa-ti rada in nas cu statutul lui. Cazarea la hotel de cinci stele, meniu la pret de cantina sociala in restaurantul Parlamentului, telefoane platite, masina plus alte facilitati sunt si astea o forma de a face misto de alegatorul a carui naivitate a fost vecina cu prostia.

Pe ei, la oase!

In Parlament, politicianul are dreptul la opinii, dar asta e valabil numai daca ia cuvantul. La sfarsitul mandatului, constati, insa, ca cei mai multi dintre ei nu au rostit decat juramantul. Si ala destul de obositor, caci trebuia citit corect. Politicianul din opozitie are grija sa-i dea in cap celui de la putere. Discursurile lui incep cu NU. Puterea raspunde atacului, opozitia vine cu replica. Bucuria de a-i da la gioale adversarului si a-l lua in zeflemea este politica ambelor tabere. Urlete, chiote, tropaituri. Din fata televizorului, alegatorii se simt prostiti. Unii pentru ca ai lor nu i-au strans de gat pe ceilalti, altii pentru ca abia atunci isi dau seama ca au votat gresit. Batalia pentru un loc in fata se duce si in partide. Unul vrea mai sus, altul vrea sa nu-si piarda scaunul. Orban se bate cu Busoi in PNL, Turcan cu Gorghiu, Nicusor Dan cu opozitia din USR, Turcescu impotriva lui Basescu, toti, fara exceptie, zicand ca fac politica. Poate politica prostului care crede ca un scaun mai inalt il face mai destept sau il scapa de puscarie cand ii vine randul. Peste toate, PSD se bate cu PSD. Isi retrage deciziile starnind nedumerire si isi decapiteaza oamenii cu greutate, vrand parca sa demonstreze, alaturi de ceilalti, cat e de adevarata zicala ca, in politica, prostia nu este un handicap.