AcasăNewsDancila a propus trei ministri interimari. Se asteapta decizia lui Iohannis

Dancila a propus trei ministri interimari. Se asteapta decizia lui Iohannis

Ca raspuns la mesajul transmis public de la Cotroceni, dar si la discutia despre care s-a aflat chiar de la presedinte ca a avut-o cu Klaus Iohannis, pe fondul criticilor exprimate fata de cele trei propuneri trimise initial pentru ministerele Justitie, Fonduri Europene si Romanii de pretutindeni, Viorica Dancila a decis sa mearga pe varianta unor conduceri interimare.

Astfel ca, din cate s-a anuntat de la Palatul Victoria, inca de marti seara au luat drumul Cotrocenilor cele trei propuneri de interimari – vicepremierul Ana Birchall ar urma sa preia si portofoliul Justitiei, Eugen Teodorovici pe cel al Fondurilor Europene si, respectiv, Radu Stefan Oprea pe cel al Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni.

Inainte de orice, insa, din comunicatul Guvernului reiese ca Dancila „considera inacceptabila si lipsita de fundament decizia presedintelui Klaus Iohannis de a respinge propunerile de numire a noilor ministri pentru portofoliile Ministerului Justitiei, Ministerului Fondurilor Europene si Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni”. ”Sunt un om al dialogului si am incercat, asa cum era si firesc, sa am cu presedintele Iohannis o discutie premergatoare acestei decizii. Constat, cu regret, ca presedintele refuza colaborarea institutionala si ca, in continuare, prin actiunile sale incearca sa impiedice buna desfasurare a activitatii Guvernului Romaniei. Din pacate, campania electorala ramane pentru presedintele Iohannis o miza mai importanta decat continuarea activitatii ministerelor si punerea in aplicare a masurilor guvernamentale, in beneficiul romanilor”, acuza sefa Guvernului.

author avatar
Cristina Stefan
172 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger