AcasăNewsDan Diaconescu da statul in judecata in cazul licitatiei Oltchim

Dan Diaconescu da statul in judecata in cazul licitatiei Oltchim

Dan Diaconescu s-a prezentat, miercuri, la Tribunalul Bucuresti pentru a da statul roman in judecata in privinta anularii licitatiei combinatului Oltchim.

Nemultumit de faptul ca nu a putut cumpara pachetul majoritar al Oltchim Ramnicu Valcea, Dan Diaconescu s-a prezentat, miercuri, la Tribunalul Bucuresti cu interntia de a statul roman in judecata pe motiv ca nu a fost lasat sa cumpere combinatul.

„Nu vedem cum domnul Ponta, Ministerul Economiei, ar putea castiga acest proces. Vom vedea ce termen de judecata vom primi, speram sa fie cat mai rapid, pentru ca acest combinat sa se redeschida si angajatii sa isi primeasca salariile. Guvernul nu a vrut sa semneze contractul si sa primeasca banii. Toti banii pe care ii vom obtine in acest proces, pe care nu avem cum sa il pierdem, se vor reintoarce in combinat”, a explicat Dan Diaconescu, citat de rtv.net.

Potrivit liderului PP-DD, ar putea cere daune in valoare de doua miliarde de euro, bani pe care si-ar dori sa ii plateasca Victor Ponta, Remus Vulpescu si familiile celor implicati in privatizarea Oltchim.

„Avocatii din strainatate mi-au propus sa cer daune de 2 miliarde de euro, cei din tara propun mai putin. Noi dorim sa plateasca direct familia domnului Ponta, a domnului Vulpescu, familiile celor care au fost implicati direct. Domnul Ponta ne-a spus ca de a doua zi da salariile si reporneste combinatul. Fie nu poate, fie nu vrea. A inceput negocierile direct cu o firma careia noi voiam sa ii dam manageriatul, dar care i-a refuzat oferta lui Ponta. Dam statul in judecata, cerem sa se puna sechestru pe avere si sa se indrepte impotriva lor, ca cetateni. Domnul Ponta a mintit cand a spus ca banii se reintorc in combinat sub forma de credit”, a declarat Dan Diaconescu, la intrarea in tribunal.

Actiunea in instanta lansata de Dan Diaconescu survine dupa ce pe 1 octombrie primul ministru Victor Ponta a anuntat ca licitatia privind privatiarea combinatului Oltchim a fost anulata.

author avatar
Ionut Zgimbau
152 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger