AcasăNewsCum puteti beneficia de pensia de urmas

Cum puteti beneficia de pensia de urmas

Sotul supravietuitor beneficiaza de 50% din pensia sustinatorului decedat

Pensia de urmas se acorda, in anumite conditii, copiilor si sotului supravietuitor, in cazul in care sustinatorul decedat era pensionar sau indeplinea conditiile pentru obtinerea unei pensii.

Sotul supravietuitor beneficiaza de 50% din pensia sustinatorului decedat

In cazul decesului unui pensionar sau al unei persoane care era principalul sustinator financiar al familiei, urmasii sai – fie ca este vorba de copii sau de sotul supravietitor – pot primi, partial sau total, cuantumul pensiei. Astfel, in cazul copiilor, acestia au dreptul la pensie de urmas pana la varsta de 16 ani, respectiv pana la varsta de maximum 26 de ani, daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la absolvirea acestora. De asemenea, si copiii care au un anumit grad de invaliditate (pentru care primesc sprijin de la stat) beneficiaza de pensie de urmas, daca pe perioada invaliditatii se afla intr-una dintre cele doua situatii amintite anterior. In plus, copiii pot cumula pensia de urmas cu veniturile salariale.

Drepturile sotului supravietuitor

Pensia de urmas se cuvine sotului supravietuitor:

–         la implinirea varstei-standard de pensionare, daca durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani. Daca durata casatoriei a fost mai mica de 15 ani, dar de cel putin zece ani, cuantumul pensiei de urmas cuvenit se diminueaza cu 0,5% pentru fiecare luna, respectiv 6% pentru fiecare an de casatorie in minus;

–         indiferent de varsta, pe perioada in care este invalid de gradul l sau II, daca durata casatoriei a fost de cel putin un an;

–         indiferent de varsta si de durata casatoriei, daca decesul sotului sustinator s-a produs ca urmare a unui accident de munca sau a unei boli profesionale si daca nu realizeaza venituri lunare dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea este obligatorie ori daca acestea sunt mai mici de 35% din castigul salarial mediu brut.

Sotul supravietuitor care are dreptul la o pensie proprie si indeplineste conditiile prevazute de lege pentru obtinerea pensiei de urmas poate opta pentru cea mai avantajoasa pensie.

Cuantum

Marimea pensiei de urmas se stabileste procentual, in functie de numarul urmasilor indreptatiti, astfel:

–         50% – pentru un singur urmas;

–         75% – pentru doi urmasi;

–         100% – pentru trei sau mai multi urmasi.

In cazul orfanilor de ambii parinti, cuantumul pensiei de urmas se stabileste prin insumarea drepturilor de pensie de urmas, calculate dupa fiecare parinte.

Dosar

Persoanele care vor sa obtina pensie de urmas trebuie sa depuna la casa de pensii pe raza careia domiciliaza un dosar cu urmatoarele documente::

–         cerere pentru inscrierea la pensie de urmas;

–         actele de stare civila ale solicitantilor;

–         decizia de pensie/talon de pensie (pentru cazurile in care sustinatorul decedat avea calitatea de pensionar);

–         adeverinta de studii (elev sau student);

–         cauza decesului (cu exceptia situatiilor in care sustinatorul decedat avea calitatea de pensionar);

–         declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca urmasul nu a fost condamnat prin sentinta ramasa definitiva pentru infractiunea de omor sau tentativa de omor comisa asupra sustinatorului.

In cazul in care sustinatorul decedat nu era inca pensionar, din partea acestuia trebuie depuse urmatoarele documente:

–         carnetul de munca (original si copie);

–         alte acte prevazute de lege privind vechimea in munca sau vechimea in serviciu realizata in alte sectoare de activitate;

–         livretul militar (original si copie);

–         diploma de studii (original si copie) si/sau adeverinta din care sa rezulte durata normala si perioada studiilor, precum si certificarea absolvirii acestora.

author avatar
Arpad Dobre
614 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger