Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » News » Cui se inchina clasa politica romaneasca

Cui se inchina clasa politica romaneasca

Autor:

Nu exista discurs, indiferent cui i-ar apartine, din care sa lipseasca Uniunea Europeana. In viata de zi cu zi a devenit untul de pe paine, cantecul de leagan pentru cei mici, Facerea Lumii si religia politica a unei Romanii care, cred eu, nu mai este asa de sigura ca ii e bine dupa cum ii canta cei de la Bruxelles. Indoctrinarea asta absurda, ca fara Europa am fi ca si inexistenti, capata conotatii care variaza de la hazliu la prostie. Cand, plecand de la Centenarul Marii Unirii, il auzi pe Iohannis spunand ca in 2007 a mai avut loc o Unire, atunci cand ne-am intors in sanul familiei europene, deja te loveste revolta.

 

dragnea 3 Cui se inchina clasa politica romaneasca

Degeaba arata Dragnea in sus, valorile europene ne izbesc pe din dos

Daca deschizi cartea de Istorie, constati ca, in vremea cand Dacia era un stat organizat si puternic, prin restul Europei cu care ne uneste Iohannis formatiunile tribale inca se bateau pentru terenuri, pentru aur si pentru mai multa mancare. Si atunci, despre care familie europeana vorbim?

Fara Nadia, calculatoarele ramaneau repetente

Nu om fi fost noi cei mai mai buni din istorie, dar nici cei mai neajutorati intru totul. Nu avem catedralele impunatoare cu care Europa se faleste si care, ziceti ce-oti zice, pe mine mai degraba ma sperie si ma indeparteaza de Dumnezeu. Avem, in schimb, un Voronet de un albastru inimitabil, unic in lume. Cimitirele noastre nu sunt atat de intesate de arhitecturi mortuare complicate, avem, insa, la Sapanta, singurul cimitir vesel din lume. Noi am descoperit insulina, am avut un Victor Babes greu de egalat, l-am avut pe Petrache Poenaru, ca si pe Coanda. Nu am avut un Rodin, dar l-am dat lumii pe Brancusi. Geniul Brancusi. Industria calculatoarelor – si o spun zambind – tot noi am revolutionat-o, cum am descoperit recent, intr-un clip. Pana la Nadia Comaneci, niciun calculator nu stia sa scrie nota 10. Dupa aia a aflat, dar pentru asta a fost nevoie de un roman.

Totalitarismul european

Bineinteles ca lista cu romani de valoare, de-a lungul timpului, nu se rezuma doar la atat. Avem ce arata, avem ce demonstra. Din pacate, ne izbim de cei care cred ca tot ce inseamna Europa e mai bun. S-a ajuns la o venerare a personalitatilor de la Bruxelles, fapt care, si nu ma feresc sa o spun, pe mine ma ingretoseaza. Convingerea mea este ca niciun politician roman nu crede cu adevarat ceea ce spune. E doar un rol pe care il joaca pentru a-si pastra scaunul. In particular, sunt sigur ca isi recunosc culpele si minciunile, dar e prea tarziu ca sa mai dea inapoi. Exceptiile de la aceasta sarabanda a slugarniciei se numara pe degete. Doar cativa mai au curajul sa iasa in fata si sa declare ca Uniunea ne umileste si se comporta mizerabiul cu noi. Putini sunt cei care acuza ca mai marii de la Bruxelles, fara niciun drept, ne impun reguli idioate, generate de interese lor politice, economice si financiare, cu trimitere evidenta la totalitarism.

Lepadatura politica

Nu am vazut vreun opozant sa ia atitudine in fata criticilor aduse Romaniei de Jean-Claude Juncker, de regula neintemeiate. Niciunul nu a deschis gura cand luxemburghezul cu un trecut invaltorat, schiopatand printre sprituri si afaceri care duhnesc a coruptie, ne reprosa ca slabim lupta anticoruptie. In schimb, domnul acesta a fost amestecat in cele mai mizerabile combinatii de spionaj si evaziune fiscala, planta microfoane in birourile opozantilor si invata marile companii multinationale cum sa stearga urmele banilor care trebuiau impozitati. Cand pupi in bot un semenea personaj care, pe de alta parte, ne atrage atentia ca subrezim statul de drept cu modificarile aduse la legile justitiei, eu ma intreb nu la care stat de drept se refera, ci cat de lepadatura politica poti sa fii?

A bagat valori europene la Gostat

Frans Timmermans, alt personaj lugubru. Ne cearta cu un tupeu rar intalnit. Nimic nu e bun, altul cu poezia statului de drept pe care il periclitam, spre dezonoarea Uniunii Europene. Olandezul nu spune, de fapt, ca lui si compatriotilor le sta in gat portul Constanta, de care nu pot inghiti. Ne bate la talpi cu raportul MCV, o prostie mare cat casa, iar clasa politica romaneasca se bucura ca e unul care ne pune la punct. Nici Mark Rutte, premierul Olandei, nu e prea departe. Ne loveste cu acelasi MCV peste ochi si ne pune in vedere ca n-o sa pupam Schengen. Tot din cauza portului Constanta? Hai s-o dam pe bune! Ati auzit clasa politica romaneasca sa dea in clocot de furie si sa-i reproseze ceva? Ambasada Suediei nu pierde nici ea timpul degeaba. In ziua in care se dezbatea la Senat organizarea Referendumului pentru Casatorie, tocmai isi umplea site-ul oficial cu mesaje pro-homosexualitate, insinuand ca acestea sunt „valori europene”. Nu stiu, nu ma pricep, intreb si eu, or fi alea de care ne vorbeste Iohannis? Sau Ludovic Orban? Sau Barna? Sau Ciolos? Sau chiar si niste dusi cu pluta din PSD?


8 comentarii to Cui se inchina clasa politica romaneasca

  1. mosulhd

    Corect, batrane.

  2. TILICA

    DACA E NEVOIE O LUAM DE LA CAPAT.

    CONDIŢII NECESARE SI OBLIGATORII PENTRU ACCESUL SPRE O DEMOCRAŢIE REALĂ ŞI IREVERSIBILĂ.
    O societate provenită dintr-un regim dictatorial sau autoritar poate fi considerată cu o democraţie reală dacă în primul rând, noul sistem politic îndeplineşte trei condiţii minimale si anume:
    – existenţa unui stat;
    – a unei tranziţii democratice complete;
    – şi a unui guvern ce conduce democratic.
    Nu poate exista democraţie, fără stat şi nici dacă nu s-a înfăptuit tranziţia în mod democratic sau dacă guvernele rezultate în urma alegerilor libere încalcă constituţia, violează drepturile individuale şi ale minorităţilor, încalcă funcţiile legitime ale legislativului şi nu guvernează în limitele statului de drept .
    Statul, (comportamentul oficialităţilor publice), dacă nu este constrâns eficient, de către un sistem de legi, instituţii ale justiţiei, agenţii semiautonome de control şi norme ale societăţii civile, în sensul asigurării transparenţei si responsabilităţii faţă de interesul comunitar, democraţia va fi slăbită de abuzul si cinismul politic, iar actorii nu vor reuşi să se angajeze în direcţia consensului asupra regulilor jocului.
    Pe lângă un stat funcţional, pentru ca o democraţie să fie viabilă este necesar în al doilea rând să existe interconectate alte cinci condiţii si anume;
    a) – să se creeze premizele pentru dezvoltarea unei societăţi civile libere şi viguroase;
    b) – să existe o societate politica relativ autonomă;
    c) – pe teritoriu statului toţi actorii politici, în special guvernul şi aparatul de stat, trebuie să fie supuşi în mod eficient domniei legii, care protejează libertăţile individuale şi viaţa asociaţională;
    d) – trebuie să existe o birocraţie de stat la dispoziţia guvernului democratic;
    e) – trebuie să existe o societate economică instituţionalizată;
    Prin conceptul de “societate civilă” se înţelege acea arenă a societăţii unde indivizi, mişcări şi grupuri cu organizare proprie şi relativ autonome încearcă să articuleze valori, să creeze asociaţii şi solidarităţi şi să promoveze interese legitime.
    Iar “societatea politică” este arena în care actorii politici concurează pentru dreptul legitim de a exercita controlul asupra puterii publice şi aparatului de stat.
    Prin ea însăşi, societatea civilă poate distruge un regim nedemocratic dictatorial sau autoritar, dar consolidarea democratică implică şi existenţa societăţii politice.
    Este foarte important şi trebuie subliniat că nu numai diferenţa dintre societatea civilă şi cea politică trebuie reliefată ci şi complemntaritatea lor care din cauza unor interese meschine şi nelegitime nu este întotdeauna recunoscută. Una dintre cele două arene este în mod frecvent subestimată în favoarea celeilalte.
    O societate civilă bine organizată şi viguroasă cu iniţiative, având capacitatea de a genera alternative politice şi de a armoniza guvernul şi statul, ajută la începerea şi finalizarea tranziţiilor, la rezistenţa faţa de întoarcerea la vechiul regim.
    Intermedierea dintre stat şi societatea civilă, precum şi structurarea compromisului dintre acestea, sunt de asemenea sarcini legitime şi obligatorii ale societăţii politice. În sinteză societatea politică informată, presată şi reînoită periodic de societatea civilă trebuie să atingă cumva un acord realizabil asupra multitudinii de moduri în care puterea democratică să fie modelată şi exercitată.
    Pentru a se obţine o democraţie reala şi ireversibilă gradul de libertate şi autonomie al societăţii civile şi politice trebuie să fie determinat de domnia legii.
    Un stat de drept “supus legii” a fost una din cele mai mari cuceriri ale liberalismului european şi din Japonia şi este crucial pentru democratizare. Este cea mai importantă modalitate prin care guvernul ales şi administraţia de stat se supun unei reţele de legi, tribunale, agenţii semiautonome de control şi norme ale societăţii civile, care controlează tendinţele ilegale ale statului şi totodată îl fixează ferm într-o reţea interconectată de mecanisme ce necesită transparenţă şi responsabilitate.
    Cu cât mai multe instituţii ale statului funcţionează după principiile statului de drept, cu atât este mai mare calitatea democraţiei şi societatea este mai bună.
    Constituţionalismul şi domnia legii trebuie să distingă ce posturi publice pot fi ocupate prin alegeri, procedurile prin care vor fi aleşi deţinătorii acestor posturi şi definirea şi limitarea puterii acestora, astfel încât membrii societăţii să accepte rezultatele jocului democratic.
    O democraţie în care, există lideri ce se bucura de “legitimitate” aşa zis democratică şi le permite ca în mod discreţionar să ignore principiile statului de drept, nu se încadrează întru-un regim democratic.
    Democraţia este o formă de guvernare în care drepturile cetăţenilor sunt garantate şi protejate. Pentru aceasta, o guvernare democratică trebuie sa-şi exercite funcţiile printr-un monopol al folosirii legitime a forţei pe teritoriul său. Chiar dacă statul nu ar avea alte atribuţii decât acestea, ar trebui să introducă taxe obligatorii pentru a plăti armata, poliţia, judecătorii şi alte servicii de baza, pentru toate acestea este necesara o birocraţie dimensionată obiectiv şi de un randament maxim.
    O birocraţie utilizabilă oferă statului capacitatea administrativă de a îndeplini funcţiile esenţiale ale guvernării: menţinerea ordinii, judecarea disputelor, construirea infrastructurii, facilitarea schimburilor economice, apărarea graniţelor naţionale şi colectarea taxelor necesare finanţării acestor activităţi s.a..
    Referitor la arena numită “societate economică” atrage atenţia doua afirmaţii: în primul rând, niciodată nu a existat şi nu poate exista o democraţie reală care să aibă o economie de comandă; în al doilea rând, niciodată nu a existat o democraţie modernă care să aibă o economie de piaţă pură. Performanţa economică este o parte importantă din provocarea unei guvernări.
    Democraţiile moderne durabile necesită un set de norme, instituţii şi reglementări acceptate şi modelate socio-politic care să medieze între stat şi piaţă. Adam Smith menţionează în acest context trei sarcini importante ale statului; mai întâi datoria de a apăra societatea de orice atac sau invazie, apoi de a apăra, pe cât posibil, pe orice membru al societăţii şi de a împărţi dreptatea, şi în al treilea rând datoria de a înfăptui şi întreţine anumite lucrări publice, care nu pot constitui interes pentru un particular.
    Cel mai important lucru este că, democraţia reclamă contestarea publică liberă a priorităţilor şi politicilor guvernamentale. Dacă o democraţie nu ar produce politici care să genereze bunuri publice sub mandat guvernamental în domeniile educaţiei, sănătăţii şi transporturilor şi nu ar asigura un anumit grad de siguranţă economică pentru cetăţenii săi şi o anumită reducere a marilor inegalităţi economice, democraţia nu ar fi viabilă.
    În concluzie, o democraţie modernă reală şi ireversibilă poate fi înţeleasă ca incluzând cele cinci arene mari menţionate, interconectate, fiecare dintre ele trebuind să aibă propriul principiu fundamental de organizare şi funcţionare.
    Instituţiile democratice, afectează calitatea vieţii membrilor societăţii. Tribunalele, banca centrală, agenţiile şi instituţiile pentru servicii publice şi spitalele publice nu sunt guvernate sau administrate democratic, iar şefii lor nu sunt aleşi de cetăţeni.
    Drept urmare, există probleme specifice funcţionării statului şi în mod particular instituţiilor şi proceselor politice democratice, ceea ce permite să tratăm separat calitatea democraţiei de calitatea societăţii. Calitatea democraţiei poate influenţa pozitiv sau negativ calitatea societăţii, dar cele două noţiuni nu pot fi confundate .
    Deciziile de politici publice luate de guverne şi legiuitori democratici afectează cu siguranţă calitatea vieţii în special pe termen lung dar, nici o democraţie nu poate asigura existenţa bancherilor de încredere, a antreprenorilor cu iniţiativă, a medicilor devotaţi pacienţilor, a profesorilor competenţi, a artiştilor şi oamenilor de ştiinţa creativi sau a poliţiştilor, procurorilor si judecătorilor oneşti. În acest context cu cât democraţii sugerează mai mult că, realizarea politicilor democratice va duce la dobândirea celorlalte bunuri cu atât va fi mai mare eventuala deziluzie.
    De aceea, în aceste condiţii impuse la un moment dat de interesul public şi de stadiul evoluţiei societăţii democratice este necesar, ca anumite funcţii din structura Guvernului cum ar fi, Ministrul Justiţiei, Procurorul General, Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ministrul Finanţelor Publice şi Şeful Agenţiei de Privatizare, să fie ocupate de persoane care să aibă avizul Forumului Societăţii Civile. Asemenea proceduri au dat rezultate remarcabile, în ceea ce priveşte asanarea morală a societăţii, în ţările UE şi au condus la instituirea mecanismului privind demisia (din iniţiativă proprie) “de onoare” a celor care n-au reuşit să asigure din motive imputabile direct sau indirect parametrii performanţi de guvernare angajaţi iniţial pentru realizarea politicilor publice.
    Privitor la calitatea şi stadiul tranziţiei către o societate democratică trebuie avut în vedere ca, costurile acesteia să fie suportate proporţional de fiecare cetăţean în funcţie de poziţia sa socială şi fără nici o deosebire sau discriminare, iar pe parcursul acestui proces trebuie aplicate în mod riguros mecanismele de redistribuire raţională a “bunăstării statului”. Acest proces nu poate fi manageriat decât cu, concursul tuturor forţelor progresiste şi democratice existente în societate, mai ales în cazul transformărilor postcomuniste, când trebuie reevaluată şi luată o hotărâre cu privire la soarta proprietăţii întregului popor.
    Existenţa însăşi a unei societăţi omeneşti generează prin diversitatea şi multitudinea valorilor membrilor săi atât bunăstare cât şi o varietate de nevoi, dacă nu se pun în practică mecanisme şi proceduri pentru a frâna instinctele animalice care animă fiinţa umană, din păcate pentru bunul mers al omenirii, societatea nu se poate dezvolta în coordonate corespunzătoare de echitate şi moralitate. Istoria a dovedit că, cu cât societatea se dezvoltată mai rapid cu atât mai mult elita ce deţine puterea este mai acaparatoare în defavoarea inclusiv a producătorilor de bunuri şi servicii dar, mai ales a săracilor, îngreunând astfel executarea saltului calitativ necesar în cadrul ciclurilor de reproducţie socio – economică.
    Cetăţenii noilor democraţii îşi construiesc judecăţile de valoare despre sistemul lor politic nu numai pe baza a ceea ce aceste sisteme oferă din punct de vedere economic, ci şi bazându-se pe gradul în care acestea distribuie scopuri politice valorizate cum ar fi libertatea, ordinea, domnia legii, responsabilitatea, reprezentativitatea şi mai presus de toate eficacitatea. Cu alte cuvinte cetăţenii se aşteaptă ca democraţiile lor să guverneze democratic, în conformitate cu legile şi constituţia şi eficient în sensul alegerii şi implementării unor politici care se adresează celor mai importante probleme cu care se confruntă societatea.
    Printre cele mai frecvente cauze ale alienării, delegitimării şi colapsului democraţiei sunt:
    – abuzarea procedurilor şi normelor democratice de către oficialităţile guvernamentale şi liderii politici înşişi, astfel încât democraţia începe să fie privită ca o simulare;
    – adoptarea violenţei politice de către actorii semnificativi care sunt fie marginalizaţi în procesul democratic, fie nerăbdători cu procedurile acestuia;
    – incapacitatea guvernelor de a decide şi acţiona ca rezultat al fragmentării, polarizării şi impasului politic.
    Uneori, democraţia pare pur şi simplu copleşită de greutatea problemelor nerezolvate sau este distrusă de incompetenţă, corupţie şi încăpăţânarea liderilor politici rataţi. Totuşi, într-un anumit moment din viaţa lor, cele mai multe democraţii se confruntă cu crize ce par copleşitoare şi de nerezolvat.
    O provocare cheie la adresa instituţiilor democratice este anticiparea viciilor şi slăbiciunilor potenţialilor lideri. Dacă se doreşte ca democraţiile să treacă cu bine prin furtunile istoriei şi să se limiteze impulsurile de preamărire ale actorilor umani, atunci acestea au nevoie, de instituţii publice puternice şi bine proiectate şi ca “oamenii sa rămană oameni pentru oameni”.
    “Omul este prin natura sa o fiinţă socială, pe când antisocialul, prin natură, este ori supraom, ori fiară….” a spus Aristotel.
    Un politician de elită necesar pentru societatea modernă bazată pe cunoaştere trebuie să privească particularul prin prisma generalului şi într-un acelaşi elan de gândire să cuprindă deopotrivă abstractul şi concretul. Trebuie să vadă prezentul în lumina trecutului, pentru scopuri situate în viitor. Nici o parte a naturii umane sau a instituţiilor omeneşti nu trebuie să-i scape cu totul din vedere. El trebuie să fie dezinteresat şi în acelaşi timp să vizeze un scop; să fie distant şi incoruptibil dar cu picioarele pe pământ ca un om de ştiinţă.

  3. 100

    Ne da la buci➿ valori europene 💉💊🚬🔫👙👉👌♋🚹♂🚹, 🚺♀🚺,🚻♻🚻, 🍶🍸toxic

  4. vulturache

    Oameni mici ,minte putina. europenii sunt oripilati de gradul vostru de incultura. Articol pentru cei ce nu ies din tara. Pacat de spatiul asta folosit degeaba. Cred ca cineva a platit si comandat acest articol. Dureros pentru cunoscatori. Tii cu ursul frate. pana si Nelson Mondialu are mai multa minte. Nu vreau sa-mi stric carma . Respect parerea ta , gresesti si vei plati cumva . Pedeapsa va veni din partea alba sau buna a universului.

  5. SOCRATE

    MAJORITATEA POLITICIENILOR, GUVERNANTILOR, INALTILOR FUNCTIONARI PUBLICI, ETC fac parte din populatia cu ADN afectat in evolutia istoriei NATIONALE, de catre popoarele migratoare ce aveau in structurile lor HOTI, BANDITI, TALHARI, CRIMINALI, DERBEDEI, CURVARI, TAMPITI, PROSTI, ETC .Nici cele mai svante metote medicale nu pot vindeca natia romana de; SPURCACIUNE, URA, RAUTAE, LACAOMIE, CURVASARAIE, PIZMUIALA, ETC

  6. Clopotel

    Domnule Socrate ai mare dreptate sperand ca cucuta din bautura ucigasa sa nu ti-o fi dat-o grecii lui Zeus din Olimp ci bastarzii lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 20-09-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!