AcasăNewsCristian David, cinci ani de închisoare

Cristian David, cinci ani de închisoare

Fostul ministru liberal, trimis după gratii în prima instanță

Fostul ministru de Interne liberal Cristian David a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare, pentru trafic de influență. Decizia nu este definitivă.

Fostul ministru liberal trimis după gratii în prima instanță

Inițial, DNA l-a acuzat pe David de luare de mită, respectiv de pretinderea și primirea a 500.000 de euro de la Adrian Mladin – fost primar în Jilava și beneficiar al unor drepturi litigioase pentru 15 hectare de teren în Buzău . Și tot conform DNA, pentru a masca originea sumelor primite cu titlu de mită de către Cristian Davis și pentru a evita tragerea la răspundere penală, au fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare cu tranzacții imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor de corupție acuzate în acest dosar. Magistraţii Curții Supreme au decis însă, ieri, să schimbe încadrarea juridică a faptei din luare de mită în trafic de influenţă, infracțiune pentru care l-au și condamnat pe fostul ministru de Interne la cinci ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi. În plus, completul de trei judecători al ÎCCJ a decis și menținerea sechestrului instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea lui David Cristian. Cum decizia nu este una definitivă, ea poate fi atacată cu apel. În termen de zece zile, la completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casației și Justiție.

author avatar
Simona Badulescu
254 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger