AcasăNewsCine l-a facut presedinte pe Trump

Cine l-a facut presedinte pe Trump

Asa cum a aratat ziarul National, pentru prima data in istorie o echipa specializata in operatiuni psihologice a fabricat un candidat pentru alegerile prezidentiale americane si l-a adus cu succes la Casa Alba. O echipa care a venit si in Romania pentru a se implica in campania electorala, insa ai nostri au zis “pas”.

O victorie care atesta posibilitatea de a modela procesul electoral. Cambridge Analytica (CA) este o societate privata care combina exploatarea datelor, analiza lor cu comunicarea strategica pentru procesul electoral. A fost creata in 2013 ca o emanatie  a societatii britanice mama SCL Groupe, pentru a participa la politica americana. In 2014, CA a fost implicata in 44 curse politice americane. Societatea este puternic finantata de familia miliardarului Robert Mercer. In 2016, CA a inceput sa lucreze pentru campania prezidentiala a lui Donald Trump. SCL Groupe chiar se autodefineste ”un organism de gestiune a alegerilor mondiale”, cunoscut pentru participarea ”la campanii de dezinformare militara”. Participarea SCL in politica mondiala s-a facut cu predilectie in tarile in curs de dezvoltare, unde serviciile firmei au fost utilizate de militari si de politicieni pentru studierea si manipularea opiniei publice si a optiunilor politice. Dar sa nu uitam unul dintre cele mai fierbinti subiecte: Brexit. In treacat, fie spus CA a dat o fuga si in Romania unde si-au prezentat disponibilitatea de a modela lideri, insa politicieni ca Tariceanu sau ca Dragnea nu s-au lasat convinsi. ”Astazi, in SUA, putem modela personalitatea fiecarui adult de-a lungul teritoriului SUA, aproximativ 230 milioane de persoane”, declara, luna trecuta, Alexander Nix, director executiv al CA. Pentru a identifica cat mai precis publicul tinta, CA foloseste sistemul OCEAN, o scara de trasaturi ale personalitatilor alegatorilor. Utilizand ceea ce CA numeste ”microtargeting comportamental”, expertii spun ca pot prezice nevoile subiectilor si modalitatea in care aceste nevoi, dorinte, se pot schimba. CA obtine o mare parte din datele cu privire la personalitatea subiectilor din anchetele online pe care le face continuu. Insa pentru a selectiona cetateni susceptibili de a deveni militanti, SCL a strans in secret datele personale ale milioane de alegatori. Pentru fiecare subiect a stabilit un grafic a personalitatii utilizand 240 de intrebari ale testelor NEO PI-R  (Neuroticism-Extraversion-Openness Personality Inventory-Revised). Pe aceasta baza, SCL a identificat subiecti care constituie militanti sinceri si manipulabili, apoi a eborat argumente personalizate pentru a-i convinge. In acest sens, Trump a investit, in septembrie 2016, 5 milioane de dolari in sistemul DMP (Data Management Platform), un sistem care combina micro-targetarea potentialilor alegatori cu profilul lor psihologic, prezentandu-le un test de personalitate aparent inofensiv pe retelele sociale. Utilizand aceste informatii, CA l-a ajutat pe Trump sa inteleaga maniera in care o persoana poate fi influentata in favoarea sa. Amanunt cu amanunt, de la limbajul corporal, la retorica agresiva, nationalista, la atacul direct. Un candidat iesit din tipare, antisistem, inclusiv vestimentar: cravate tipatoare, nepotrivit de lungi, sacouri ce pareau ca-i ajung pana la genunchi, sepci multicolore. Aparent un clovn. Insa in aceasta combinatie pestrita americanii au vazut culorile vremurilor bune, anii 60, 70, 80, cand o intreaga natiune isi afirma libertatea de a fuma si a trage cu pusca iar benzina costa mai putin ca apa de la robinet. Cand totul, inclusiv visurile, era ”Made in America”: accesibil, la dimensiuni XXL, pe potriva grandorii peisajului tarii, pe care Trump nu l-a uitat. ”Nu va uitati in alta parte. E timpul sa dam jos prelata de pe puternicele masini americane ale parintilor vostri si sa recucerim ce v-a luat sistemul corect politici si multinational”, se traduce mesajul republicanului.

author avatar
Tudor Borcea
1.594 afisari

1 COMENTARIU

  1. Cine l a făcut pe Donald Trump președinte? Lumea înstrăinata de Dumnezeu și manipulata de Diavol citiți Daniel 8: 23-25. E ultimul presedinte american.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger