AcasăNewsChiliman: Antonescu, cel mai antieuropean si antiamerican presedinte de partid din Romania,...

Chiliman: Antonescu, cel mai antieuropean si antiamerican presedinte de partid din Romania, in ochii UE si SUA

Andrei Chiliman a lansat un atac dur la adresa liderului liberal, pe care il acuza ca, prin declaratiile sale „populiste”, face rau partidului pe care il conduce, dar si Romaniei si ca, mergand pe linia politica a lui Crin Antonescu, PNL-ul risca sa se transforme in „cel mai antioccidental partid” din tara.

Liberalul a sustinut, intr-o interventie la postul B1TV, ca declaratiile facute de Antonescu la adresa cancelarului german, Angela Merkel, dar si a ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, fac rau Romaniei, nu doar PNL-ului. „Singurele manifestari care au facut rau si fac rau PNL pana in prezent sunt actiunile politice ale domnului Crin Antonescu. Declaratiile sale populiste si fals nationaliste indreptate impotriva SUA, impotriva UE, au facut si fac cu adevarat rau, nu doar PNL, ci si Romaniei.  Atacurile pe care le-a facut impotriva doamnei Angela Merkel, impotriva ambasadorului Gitenstein fac cu adevarat rau atat PNL-ului, cat si Romaniei. Angajarea partidului in semnarea unor documente prin care statul de drept este desfiintat de facto fac cu adevarat rau PNL-ului si Romaniei „, a spus Chiliman.

Primarul sectorului 1 considera ca Antonescu nu are curajul sa-i raspunda „barbateste” la intrebarile pe care i le-a adresat. Si ca PNL-ul risca sa se transforme in „cel mai anti-occidental pardid” din tara. „Afirmatiile mele si intrebarile pe care le-am pus sunt doar un semn de alarma, menit sa impiedice tragedia pe care o poate intampina PNL daca urmeaza linia politica a lui Crin Antonescu si isi insuseste declaratiile dansului. Lucrul asta e, intr-adevar, o tragedie, pentru ca duce la transformarea PNL-ului in  cel mai antioccidental partid din Romania. Astazi Antonescu -el ca persoana – este privit in UE si SUA ca cel mai antieuropean si antiamerican presedinte de partid din Romania”, a mai declarat Chiliman.

167 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger