AcasăUtileBucuresti - CentenarBucurești - Centenar

București – Centenar

Dincolo de jertfele umane, un episod dureros din timpul primei conflagrații mondiale l-a reprezentat ocuparea Bucureștilor de către trupele Puterilor Centrale. Pe 23 noiembrie 1916, în timp ce Ferdinand I, Guvernul și toate instituțiile se refugiaseră la Iași, primele detașamente de soldați germani – grenadierii lui Frankelhayn – intrau într-o Capitală îngrozită. În orele și zilele următoarele apar și trupele austro-ungare, fesurile turcești și șepcile bulgarilor. Ofițerii germani ocupă Athénée Palace, austro-ungurii aleg casa bancherului Blank, în vreme ce bulgarii dau năvală la Capșa. Apar lipite pe ziduri „ordonanțele”, cu tot felul de măsuri restrictive: predarea trăsurilor, a cailor, bicicletelor, gazului lampant, vaselor de bucătărie, ba chiar și a clanțelor de la uși. Komandatura rechiziționează clădiri importante, spitale, licee, se confiscă saltelele, cearșafurile și covoarele, petrolul, cărbunele, grânele etc.. Deși umiliți, înfometați și jecmăniți, bucureștenii își păstrează optimismul și curajul. Decembrie 1917: revoluția bolșevică aduce ieșirea din război a Rusiei, iar România pare condamnată, rămânând sigură în fața inamicului. Pacea de la Buftea/București este cruntă: pierdem Dobrogea și Carpații. Însă, în august 1918, francezii sparg frontul german pe Somme, astfel că înfrângerea Puterilor Centrale începe să ia contur. În septembrie, pică și frontul de la Salonic, iar bulgarii capitulează. Antanta înaintează victorioasă, eliberând Serbia și se apropie de Dunăre. Austro-Ungaria semnează armistițiu, iar feldmareșalul Mackensen cere permisiunea de a-și retrage trupele din București. Pe 10 noiembrie 1918, Ferdinand, prin noul guvern român instalat, îl somează pe mareșal să părăsească orașul în 24 ore, iar acesta o va face. Pe 12 noiembrie, Bucureștiul e din nou liber. La 1 decembrie 1918, după 707 zile de ocupație germană, mulțimea aclamă revenirea în Capitală, din exilul ieșean, a Regelui Ferdinand, alături de adorata sa regină, Maria, ambii fiind însoțiți călare de generalul francez Berthelot. Tot în aceeași zi, la Alba Iulia, se realizează voința de o mie de ani a acestui neam: Unirea într-un singur stat a tuturor românilor.

Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

author avatar
National
248 afisari

4 COMENTARII

  1. Da a fost un moment tragic pt capitala aproape 2 ani de ocupatie in care doamnele nu aveau voie sa priveasca un ofițer imperial iar barbatii trebuiau sa se scoae de pe banca la vederea uniformei imperiale iar totul era tradus austr-roman. Un moment tragic de care poporul roman s-a spalat repede pe maini la fel de bine cum s-a spalat pe maini de cei 40 de ani de ocupatie bolsevica desi urmele de murdarie mai sunt vozibile si azi.

  2. 10 lucruri pe care trebuie sa ti le amintesti in an centenar tot timpul sau dupa rugaciuni. Un indrumar adresat doar marilor romani. 1 Biserica Ortodoxa Romana fara ajutorul ei de veacuri in carte biserici si fonduri de supravietuire, romanismul pierea in Ardeal. 2Intregitorului Ferdinand si mamei Marii pt viziunea sa temerara de unitate si Reginei care se purta ca o mama cu ostenii romani. 3Politicului prin liberalul Bratianu unpolitician determinant in actul unirii prin forta politica viziune siforta financiara. 4Armatei Romane pt eliberarea Ardealului acol unde administratia imperiala nu ceda dar si tribut de sange in fortareata Maresti Marasesti Oituz. 5Bonjuristilor de inceput de veac 19 a caror viziune e de fapt Unirea. 6Marelui Voievod Roman cunoscut in toate colțurile lumii cu nume de Arhanghel, Mihail Voda Cel Viteaz a carui unire martiana aduce centenarului 101 ani. 7Tuturor ardelenilor romani torturati de maghiari pt romanism sau romanilor ce pur si simplu nu au vrut sa traga in romani. 8.Colonelului Cuza fara de care nu aveam Romania ca entitate.9Regelui Carol fara de care nu eram independenți. 10Aliatilor noștri in speta Franta, Anglia poate Rusiei nontarista nonbolsevica ce au ajutat laMarele Razboi.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger