Dupa cum se stie deja, Comisia parlamentara de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009 – ai carei membri s-au reunit miercuri – a redactat un raport partial.
Din care se desprind mai multe concluzii, printre care:
- Comisia a constatat actiuni concrete ale institutiei prezidentiale reprezentate de Traian Basescu si ale guvernului condus de Emil Boc pentru favorizarea fraudarii alegerilor in avantajul candidatului Traian Basescu.
- Aceste actiuni ale celor doua institutii au fost perfect sincronizate dovedind astfel ca faceau parte dintr-un plan amplu si bine pus la punct, actiunile fiind premeditate.
- In realizarea planului privind fraudarea alegerilor prezidentiale, reprezentantii celor doua institutii au actionat in forta, cu rea credinta, in total dispret fata de lege.”
Totodata, se mentioneaza urmatorul aspect: „concluzionam ca amploarea actiunilor a fost de natura de a schimba rezultatul alegerilor”.