AcasăNewsCe-a avut si ce-a pierdut ISIS in Irak si in Siria

Ce-a avut si ce-a pierdut ISIS in Irak si in Siria

Coalitia condusa de SUA si aviatia rusa au taiat anul acesta macabrul avans al jihadistilor

Prezentam o situatie privind principalele orase cucerite sau pierdute de catre gruparea jihadista Statul Islamic in cele doua tari. Daesh a pierdut din ce in ce mai mult dupa intensificarea raidurilor aeriene sustinute de Coalitia condusa de SUA si de aviatia rusa.

Coalitia condusa de SUA si aviatia rusa au taiat anul acesta macabrul avans al jihadistilor

Irak

Ramadi – Orasul sunit Ramadi, aflat la 100 kilometri vest de Bagdad, capitala marii provincii Al-Anbar, frontaliera cu Siria, a fost cucerit in 17 mai de catre ISIS, dupa o vasta ofensiva si o retragere haotica a fortelor irakiene. Irakienii au recucerit, in 8 decembrie un cartier-cheie al orasului, apoi, in 22 decembrie, centrul. Duminica, ultimii combatanti ISIS au parasit complexul guvernamental strategic din Ramadi. Ieri, fortele irakiene au anuntat ”eliberarea totala a orasului”, ridicand drapelul national pe cladirea guvernului pentru a marca cea mai mare victorie asupra grupari teroriste sunite, informeaza AFP.

Tikrit – Aflat la 160 km nord de Bagdad, Tikrit (majoritat sunit) a fost recucerit la sfarsitul lunii martie de fortele guvernamentale in urma unei vaste operatiuni contra ISIS, care controla orasul de peste zece luni. Ofensiva din Tikrit, bastion al fostului lider Saddam Hussein, a fost inlesnita si de faptul ca o mare parte din cei 200.000 de locuitori parasisera orasul.

Sinjar – In 13 noiembrie, fortele kurde irakiene, sprijinite de raiduri aeriene ale Coalitiei, au reluat controlul asupra orasului (nord), taind o ruta strategica de comunicare utilizata de jihadisti intre Irak si Siria vecina. ISIS a cucerit Sinjar in august 2014, savarsind crime in randul minoritatii yazidite.

Mossul – Al doilea mare oras al tarii, aflat la 350 km nord de capitala, resedinta a provinciei Ninive, a cazut in 10 iunie 2014 in mainile ISIS, care a proclamat aici un ”califat”. Orasul numara doua milioane de locuitori inaintea cuceririi de catre jihadisti si a exodului a sute de mii de persoane.

Siria

Raqa – Cu o populatie de aproximativ 300.000 de locuitori, Raqa este fieful ISIS inca din ianuarie 2014 si capitala sa de facto in Siria. Orasul este un obiectiv major pentru Coalitia condusa de Washington si, intr-o anumita masura, a regimului sirian si a aliatului sau, Rusia. Raidurile aeriene asupra orasului s-au intensificat dupa revendicarea de catre Daesh a atentatelor teroriste din Paris din 13 noiembrie soldate cu 130 de morti si a atentatului cu bomba asupra unui avion rusesc care s-a prabusit in Egipt in 31 octombrie (224 de morti).

Palmira – Orasul antic Palmira, aflat la 205 km est de Damasc, a fost cucerit de ISIS in 21 mai, anul acesta. Ulterior, teroristii au distrus sistematic un inestimabil patrimoniu arheologic.

Kobane – Oras kurd (nord) la frontiera cu Turcia, Kobane s-a erijat ca un simbol al luptei contra ISIS, care a fost vanat in 26 ianuarie anul acesta, dupa patru luni de lupte violente duse de fortele kurde sustinute preponderent de raidurile Coalitiei.

Tall Abyad – Oras frontalier cu Turcia, Tall Abyad a fost recucerit de catre fortele kurde in 16 iunie 2015. Orasul, care numara 130.000 de locuitori inaintea izbucnirii conflictului sirian, era un punct cheie pentru aprovizionarea Raqa si unul din principalele puncte de trecere informale cu Turcia prin care ISIS tranzita arme si combatanti.

Americanii l-au capturat pe Omar ”Cecenul”

Fortele speciale americane au capturat un important lider militar ISIS, Abu Omar al-Chichani (Cecenul), informeaza agentia EIN citata de Sputnik. In cadrul operatiunii, americanii au ucis alti noua combatanti Daesh. Pe numele sau Tarkan Batirasvili, Omar este un jihadist georgian, supranumit ”Barba rosie”. In mai 2015, Omar al-Chichani era pe lista americana a celor patru principali lideri ai ISIS, Departamentul de Stat anuntand importante recompense pentru capturarea sa.

30 de morti in urma a trei atentate in Siria

Trei atentate teroriste au avut loc in cartierul Al-Zahra din orasul Homs, soldate, potrivit unui bilant provizoriu, cu 30 de morti si zeci de raniti, relateaza Sputnik. Un kamikaze s-a aruncat in aer si, aproape imediat, o masina capcana a explodat in acest cartier, majoritar populat de alawiti, comunitate din care face parte si presedintele Bashar al-Assad. O a treia deflagratie a urmat in aceeasi zona, nu departe de o clinica locala.

author avatar
Tudor Borcea
565 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger